Live

Raport: Jumătate dintre ruşii care trăiesc la Londra sunt informatori ai Moscovei

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Aproape jumătate dintre expaţii ruşi care trăiesc la Londra sunt informatori, susţine un think-tank britanic într-un nou raport publicat luni şi al cărui conţinut este confirmat de fostul şef al serviciului britanic de informaţii externe MI6, relatează marţi dpa.

„Potrivit unor surse de informaţii bine plasate, Rusia are 200 de ofiţeri în Marea Britanie care se ocupă de peste 500 de agenţi”, se arată în raportul lui Andrew Foxall pentru Societatea Henry Jackson.

Studiul susţine că până la jumătate din cei aproximativ 150.000 de expaţi ruşi care locuiesc la Londra au fost sau sunt informatori pentru Moscova.

Potrivit studiului, această reţea de informatori a Rusiei este de 52 de ori mai mare ca cea britanică.

Raportul intervine în urma otrăvirii aproape fatale a fostului agent dublu rus Serghei Skripal în Anglia la începutul acestui an, despre care conducerea britanică susţine că a fost un atac comis de agenţi ruşi.

„Rusia este angajată în toate activităţile (...) inclusiv spionaj. Iar Marea Britanie pare a fi prost echipată pentru a se ocupa de acestea”, potrivit raportului.

Fostul şef al MI6 Richard Dearlove a declarat că „am face bine să luăm aminte de avertismentele raportului”.

„Occidentul trebuie să se trezească în faţa ameninţării pe care o reprezintă (preşedintele rus) Vladimir Putin şi dictatura sa coruptă şi brutală”, a adăugat Dearlove.

„De prea mult timp, politica de securitate a Marii Britanii se bazează pe presupunerea naivă că Rusia şi-a abandonat atitudinea de Război Rece”, a declarat la rândul său Foxall. „Acest raport arată că spionajul rusesc este la fel de insolent cum a fost întotdeauna”, a adăugat el.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Putin interzice adopțiile de copii ruși în țările care permit tranziția de gen

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie. „Ne păstrăm dreptul de a proteja instalaţia”

Fostul comandant al armatei ucrainene: „Europa nu este pregătită pentru un război prelungit cu Rusia”

Partenerii noștri