Live

Prima ţară europeană care califică drept „genocid” tratamentul pe care China îl aplică minorităţii uigure

Data publicării:
Uigurii, în principal musulmani, sunt unul din cele 56 de grupuri etnice din China. Foto: Getty Images

Olanda este prima ţară europeană care califică drept „genocid” tratamentul aplicat minorităţii uigure din China. Parlamentul olandez a adoptat o moţiune în acest sens, fără caracter obligatoriu pentru guvern, informează Agerpres.

„În China are loc un genocid împotriva minorităţii uigure”, afirmă moţiunea parlamentară olandeză, fără a acuza însă direct guvernul de la Beijing.

Documentul consemnează însă că acţiunile autorităţilor chineze, cum ar fi „măsurile cu scopul de a împiedica natalitatea” şi existenţa unor „lagăre de pedeapsă”, intră sub incidenţa Rezoluţiei 260 a Organizaţiei Naţiunilor Unite, cunoscută drept Convenţia împotriva genocidului.

Canada a adoptat deja săptămâna aceasta o rezoluţie similară, dar Olanda este prima ţară europeană care se pronunţă în aceşti termeni.

Partidul conservator VVD al premierului Mark Rutte a votat împotriva rezoluţiei, care nu impune guvernului nicio acţiune. Un purtător de cuvânt al executivului a declarat că va răspunde moţiunii mai târziu.

Comunitatea uigură din regiunea Xinjiang, din China, este vizată de o politică agresivă de control al populației și sterilizare forțată în cadrul „unei strategii mai vaste de dominaţie etno-rasială” a guvernului de la Beijing, se arată într-un studiu publicat luni şi citat de AFP

Uigurii, în principal musulmani şi vorbind în mare parte o limbă de origine turcică, sunt unul din cele 56 de grupuri etnice din ţară. Ei reprezintă ceva mai puţin de jumătate din cele 25 de milioane de persoane care trăiesc în Xinjiang, un imens teritoriu semideşertic din nord-vestul Chinei, vizat mult timp de atentate sângeroase, care au fost atribuite separatiştilor şi islamiştilor de către Beijing.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Povestea tinerei a cărei viață a început abia după ce i s-a permis să moară. S-a răzgândit în ultima clipă înainte să fie eutanasiată

Concursul de frumusețe Miss Olanda a fost anulat. „Nu mai este de actualitate”, spun organizatorii

Olanda va bloca parcursul Serbiei pentru aderarea la Uniunea Europeană

Olandezii care au scos din Dunăre epava ucraineană Rostock acum 20 de ani au cerut blocarea accesului României în OCDE

Partenerii noștri