Live

Preşedinţii statelor din grupul de la Vişegrad consideră că UE se amestecă excesiv în problemele lor interne

Data actualizării: Data publicării:
Drapelele țărilor din Grupul de la Vișegrad (V4) - Foto: Shutterstock

Şefii de stat din Grupul de la Vişegrad (V4, format din Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Slovacia), în calitate de beneficiari ai solidarităţii Uniunii Europene şi de reprezentanţi ai societăţilor proeuropene, au „dreptul şi datoria” de a discuta despre ceea ce ei consideră a fi lipsurile integrării europene contemporane, a declarat joi Krzysztof Szczerski, şeful de cabinet al preşedintelui polonez Andrzej Duda, transmite agenţia de presă PAP.

Oficialul polonez a făcut acest comentariu în contextul desfăşurării joi şi vineri, în Slovacia, a unui nou summit al V4.

„Unul dintre aceste lipsuri, pe care liderii celor patru ţări l-au evidenţiat, este interferenţa excesivă a instituţiilor europene în politica internă a statelor membre. De asemenea, ei au menţionat situaţia din Ungaria şi cea din Polonia drept exemple ale acestei interferenţe a instituţiilor europene”, a spus Szczerski.

Potrivit oficialului polonez, această interferenţă este de natură exterioară Tratatului UE şi face să existe o situaţie în care instituţiile europene îşi creează singure propriile competenţe.

„Este ceva care face ca Europa să-şi piardă fundamentul, pe care l-a avut la început, acela că orice se întâmplă în Europa se întâmplă cu acordul statelor, în numele naţiunilor europene şi cu respectarea alegerilor şi a opiniilor lor politice”, a accentuat Krzysztof Szczerski.

Unul dintre subiectele de dispută între Varşovia şi Comisia Europeană este controversata reformă a Curţii Supreme poloneze.

La 2 iulie, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Poloniei, argumentând că schimbările iniţiate de Varşovia subminează principiul independenţei sistemului judiciar, inclusiv inamovibilitatea magistraţilor, şi în acest fel Polonia nu îşi respectă obligaţiile care îi revin potrivit art.19 al Tratatului privind UE în legătură cu art.47 al Cartei Drepturilor Fundamentale a UE.

Cum răspunsul primit nu a fost satisfăcător, pe 24 septembrie Comisia Europeană a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, o acţiune similară fiind iniţiată de executivul comunitar împotriva Poloniei în decembrie 2017 după o reformă a jurisdicţiilor poloneze de drept comun.

Polonia este vizată şi de o altă procedură, cea de activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, lansată în decembrie de Comisia Europeană în legătură cu temerile privind statul de drept. Această procedură este declanşată atunci când se constată că într-un stat membru există un risc de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Ceartă între Zelenski și Fico: Slovacia amenință că taie livrările de curent către Kiev, dacă Ucraina oprește tranzitul gazelor rusești

Partenerii noștri