Live

Premieră după Războiul Rece: Marea Britanie îşi va mări arsenalul nuclear cu 40% (presă)

Data publicării:
Foto: Guliver / GettyImages

Premierul Boris Johnson ar urma să anunțe marţi că Marea Britanie va majora cu „peste 40%” plafonul focoaselor nucleare pe care este autorizat să le stocheze, au dezvăluit luni seară două ziare britanice, relatează Agerpres.

Downing Street a informat într-un comunicat că Boris Johnson va transmite marţi Parlamentului rezultatele unui raport privind apărarea, securitatea şi politica externă a ţării, care va stabili linia guvernului pentru următorul deceniu.

Potrivit cotidianelor The Guardian şi Sun, care au putut consulta acest document cu peste 100 de pagini, guvernul intenţionează să ridice la 260 numărul maxim de focoase pe care ţara este autorizată să le stocheze, după ce s-a angajat anterior să-şi reducă stocul la 180 de focoase până la mijlocul anilor 2020.

Potrivit presei britanice, Downing Street invocă o „panoplie în creştere a ameninţărilor tehnologice şi doctrinare” pentru a justifica această schimbare de curs, fără precedent după Războiul Rece.

Raportul avertizează în legătură cu „posibilitatea realistă” ca un grup terorist „să reuşească să lanseze un atac CBRN [chimic, biologic, radiologic sau nuclear] până în 2030”, dar şi împotriva „ameninţării active” şi „provocării sistemice” reprezentate de Rusia şi respectiv China.

„O descurajare nucleară minimă, credibilă şi independentă, dedicată apărării NATO rămâne esenţială pentru a garanta securitatea noastră”, explică raportul.

Revirimentul are loc în timp ce Londra încearcă să se repoziţioneze după Brexit ca o putere majoră pe scena internaţională, în conformitate cu conceptul „Global Britain”.

Modificarea „ar încălca angajamentele asumate de (Londra) în cadrul Tratatului de neproliferare nucleară”, a denunţat luni într-un comunicat ICAN (Campania Internaţională pentru Abolirea Armelor Nucleare).

„Decizia Marii Britanii de a-şi mări stocul de arme de distrugere în masă în mijlocul unei pandemii este iresponsabilă, periculoasă şi încalcă dreptul internaţional”, a subliniat Beatrice Fihn, directoarea acestui ONG.

Grupul Campania pentru dezarmarea nucleară (CND) îl consideră un „prim pas către o nouă cursă a înarmării nucleare”, considerând decizia Marii Britanii „o uriaşă provocare pe scena internaţională”.

„În timp ce lumea se confruntă cu pandemia şi haosul climatic, este incredibil că guvernul nostru alege să mărească arsenalul nuclear britanic”, a declarat secretarul său general, Kate Hudson, pentru care „a provoca tensiuni globale şi a risipi resursele noastre este o abordare iresponsabilă şi potenţial dezastruoasă”.

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie. „Ne păstrăm dreptul de a proteja instalaţia”

Un britanic a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit care avea legătură cu Ucraina

„Calul troian” din învățământul britanic: De ce este China mărul discordiei în alegerea noului cancelar al Universității Oxford

„Marea Britanie se transformă în Stalin”. Replica lui Musk, în controversa rolului jucat de X în răspândirea dezinformării

Partenerii noștri