Live

Povestea de dragoste dintre prinţul Harry și Meghan a generat venituri de 1 miliard de lire

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Povestea de dragoste dintre prinţul Harry al Marii Britanii şi actriţa americană Meghan Markle a adus încasări importante industriei suvenirurilor. De câştigat are şi turismul din Marea Britanie. Până acum, nunta regală a generat venituri estimate la un miliard de lire sterline.

Richard Haigh, Brand Finance: Avem 300 de milioane de lire sterline din călătorii şi turism. În jur de 300 de milioane din PR gratuit şi expunere în presa britanică. Cam 250 de milioane din comerţ. În jur de 150 de milioane pentru reclamă gratuită pentru branduri de modă. Şi în jur de 50 de milioane pe vânzări de veselă, şerveţele sau alte lucruri aprobate de familia regală.

450.000 de turişti sunt aşteptaţi în Marea Britanie. Nu mai există demult locuri la hoteluri şi nici măcar pe platformele de închiriere de la particulari. Pub-urile au permisiunea de a rămâne deschise mai mult decât de obicei, iar o parte dintre ele organizează chiar vizionări ale evenimentului pe ecrane gigant. Au fost pregătite chiar şi produse speciale, în cinstea nunţii, cum ar fi aşa-numita bere regală, concepută chiar în oraşul în care Harry şi Meghan se căsătoresc, adică în Windsor.

Alex Rowlands, berar: Este un nou hamei american, care are gusturi tropicale fructate, o tentă de fructul pasiunii şi grepfrut. Totul, cu o uşoară nuanţă citrică. Asta, ca să o reprezinte pe Meghan. Apoi este malţul britanic tradiţional, care dă acel gust tradiţional de caramel şi biscuite.

Produsele personalizate pentru nuntă vin cu un preţ pe măsură. Pentru un cappuccino imprimat cu portretul fericitului cuplu, doritorii trebuie să scoată din buzunar 4 lire şi jumătate, adică de aproape trei ori mai mult decât pentru unul obişnuit.

Ataşamentul britanicilor faţă de familia regală s-a tradus de-a lungul anilor şi prin colecţii întregi de porţelan personalizat, create cu ocazia marilor evenimente ale Casei de Windsor. Nunţile sau botezurile au rămas gravate pe platouri, căni, ceşti şi, în buna tradiţie britanică, pe ceainice. Acum, pentru că mireasa prinţului Harry este americană, producătorii de veselă au creat linia de produse "O relaţie specială", pe care apar împreună steagurile celor două naţiuni.

Pamela Harper, CEO Halcyon Days: Fiecare brand sau producător îşi crează o strategie pentru evenimente de acest gen. Pentru Halcyon Days este o parte din ceea ce ne defineşte. Brand-ul a fost creat în 1950 şi de atunci este parte a vieţii britanicilor. De la creare, ne-am concentrat pe înregistrarea amintirilor din viaţa britanicilor şi a naţiunii. Pentru noi, ar fi de neconceput să nu producem.

Oricum, pare că toată lumea vrea să profite de pe urma nunţii, mai ales că mirii sunt foarte populari. Au apărut cărţi de colorat, benzi desenate, cereale, chipsuri sau accesorii pentru animalele de companie. Copii ale inelului de logodnă, estimat la mai mult de 300.000 de lire sterline, s-au epuizat rapid, având în vedere că ele costă doar 22 de lire. Iar industria modei se gândeşte de pe acum la un boom al vânzărilor pentru obiectele vestimentare asemănătoare cu acelea ale actriţei americane, devenită prinţesă a Marii Britanii.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nunta regală a toamnei. Prințesa Theodora a Greciei s-a căsătorit cu avocatul Matthew Kumar după ce nunta a fost amânată de două ori

Cum a apărut la nuntă Prințesa Märtha Louise a Norvegiei. Imagini de la cea mai controversată căsătorie regală

Prințesa Martha Louise a Norvegiei se căsătorește sâmbătă cu un șaman care susține că a înviat din morți

Cine este femeia cu care s-a căsătorit viitorul Rege al Iordaniei. Povestea lui Rajwa al-Saif

Partenerii noștri