Live

Polonia şi Ungaria se opun planurilor UE care vizează un impozit minim pentru multinaţionale

Data actualizării: Data publicării:
Polonia şi Ungaria se opun planurilor UE care vizează un impozit minim pentru multinaţionale. Foto: GettyImages

Polonia şi Ungaria şi-au exprimat marţi opoziţia faţă de o adoptare rapidă în dreptul european a unui un impozit minim global de 15% pe profiturile multinaţionalelor, una din priorităţile preşedinţiei franceze a UE, informează AFP.

Uniunea Europeană încearcă să includă în legislaţie un acord istoric convenit de aproape 140 de ţări, care obligă guvernele să introducă un impozit minim de 15% pe profiturile generat de cele mai mari companii ale lumii.

Comisia Europeană ar vrea ca UE să devină prima jurisdicţie care transpune în lege acest acord internaţional, convenit sub egida OECD, în vederea unei intrări în vigoare încă de la 1 ianaurie 2023.

Însă pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de aprobarea unanimă a tuturor celor 27 de state membre UE. Însă Polonia s-a plasat marţi în fruntea unui mic număr de ţări membre care sunt reticente la ideea unui impozit minim pentru multinaţionale, cu prilejul unei reuniuni miniştrilor europeni ai Finanţelor prezidată de francezul Bruno Le Maire.

Impozitul minim pe profiturile multinaţionalelor nu este decât o parte (aşa-numitul pilon doi) din acordul convenit sub egida OECD. Comisia Europeană a prezentat în data de 22 decembrie un proiect de directivă pentru transpunerea sa în dreptul european. Însă autorităţile de la Budapesta şi Varşovia cer să se meargă simultan şi cu privire la primul pilon. Acesta prevede impozitarea companiilor acolo unde acestea îşi realizează profiturile. Sunt vizate astfel marile companii din sectorul Internetului. Problema este că acest prim pilon nu este complet finalizat.

Rezistenţa Poloniei şi Ungariei intervine într-un context al tensiunilor între instituţiile europene şi cele două state care sunt acuzate că nu respectă valorile UE

„Polonia nu poate susţine introducerea unilaterală de către UE a unui impozit minim mondial, care i-ar reduce competitivitatea, lăsând la o parte primul pilon”, a declarat ambasadorul Poloniei la Uniunea Europeană, Arkadiusz Plucinski. „În acest scop, insistăm pe propunerea noastră care constă în legarea juridică a celor doi piloni”, a adăugat Plucinski.

La rândul său, ministrul ungar al Finanţelor, Mihaly Varga, a afirmat că lăsarea deoparte a primului pilon „ar pune în pericol presiunea politică asupra ţărilor terţe pentru ca acestea să pună în practică acordul”.

Rezistenţa Poloniei şi Ungariei, care au semnat totuşi acordul convenit sub egida OECD, intervine într-un context al tensiunilor între instituţiile europene şi cele două state membre care sunt acuzate că nu respectă valorile UE, mai notează AFP, citată de Agerpres.

„Nu puteţi să acceptaţi un acord la nivelul OECD şi când acest acord este transcris într-o directivă, exact în aceiaşi termeni, să explicaţi că acordul nu mai înseamnă nimic”, a spus ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, apreciind că această atitudine este de neînţeles. Cu toate acestea, Bruno Le Maire a promis că va discuta cu omologii săi pentru a depăşi reticenţele astfel încât să se ajungă la un acord în perioada preşedinţiei franceze.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Partenerii noștri