Live

Polonia cere Comisiei Europene să înceteze amenzile de 1 milion de euro pe zi. Câți bani datorează Varșovia până acum

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Polonia a trimis pe 10 ianuarie o scrisoare Comisiei Europene, în care cere Bruxellesului să oprească amenzile pentru subminarea independenţei justiţiei. Varșovia susține că lucrează la desfiinţarea camerei disciplinare pentru judecători, un subiect contencios cu Bruxellesul. Curtea Europeană de Justiție a decis să aplice Poloniei o amendă de un milion de euro pe zi pentru neaplicarea deciziei de desființare a camerei disciplinare.

Varşovia datorează în prezent 70 de milioane de euro pentru că nu a pus imediat capăt tuturor activităţilor camerei disciplinare, în conformitate cu verdictul Curţii de Justiţie a UE privind o schemă amplu criticată pentru că permite guvernului să înlăture judecătorii care îi pun politicile sub semnul întrebării.

Această scrisoare este ultima evoluţie într-un dintre numeroasele bătălii dintre partidul la guvernare în Polonia, Lege şi justiţie (PiS), şi UE, în privinţa mecanismelor de control democratice.

Ambasadorul Poloniei la UE, Andrzej Sados, a menţionat în scrisoare că şeful Curţii Supreme a decis deja să nu mai încredinţeze unele cazuri camerei disciplinare, iar guvernul analizează noi schimbări la sistemul judiciar.

„Îi cer Comisiei să amâne trimiterea de somaţii de plată până când reformele planificate sunt implementate”, a scris el, potrivit Reuters, preluată de Agerpres..

Un oficial al Comisiei Europene a declarat pentru Reuters că astfel de argumente nu sunt nici noi, nici suficiente, şi că executivul UE va trimite vineri prima factură Varşoviei.

Comisia a precizat în această săptămână că dispune de moduri de a încasa amenzile datorate, inclusiv prin scăderea lor din fondurile de dezvoltare alocate Poloniei dacă PiS continuă să refuze să plătească.

PiS a introdus prima dată camera disciplinară în 2017, în cadrul unor schimbări de substanţă a sistemului judiciar prin care au fost promovaţi de asemenea mulţi noi judecători, iar principalele funcţii au fost acordate unor aliaţi ai partidului.

Justificările Varșoviei

Scrisoarea nu detaliază cum sau când va desfiinţa Varşovia camera disciplinară, care are puterea de a suspenda sau transfera judecătorii.

Adjunctul ministrului justiţiei Sebastian Kaleta, un membru al Poloniei unite, o coaliţie eurosceptică parteneră a PiS, a spus că suspendarea activităţii camerei ar opri examinarea unor infracţiuni precum conducerea sub influenţa alcoolului de care se fac vinovaţi judecători.

„Cea mai bună soluţie ar fi să se continue reforma judiciară cu reorganizarea Curţii Supreme”, a declarat el vineri la o emisiune de radio.

PiS şi Polonia unită sunt de luni de zile în dispută privind modul de a răspunde solicitărilor UE.

Disputele cu UE asupra standardelor democratice au costat-o deja pe Polonia reputaţia sa de model al tranziţiei post-comuniste, precum şi accesul la miliarde de euro din fondul de redresare de după pandemie.

Acum miza sunt fondurile UE pentru dezvoltare, un motor cheie al creşterii Poloniei după ce s-a alăturat blocului în 2004, notează Reuters.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Armata poloneză, în stare de alertă maximă: „Au fost activate toate forțele și resursele disponibile”. Care este motivul

CE aprobă schema de ajutoare de stat a României pentru sprijinirea întreprinderilor mari consumatoare de energie

Rusia amenință că noua bază americană din Polonia, similară scutului antirachetă de la Deveselu, duce la creșterea pericolului nuclear

Ursula von der Leyen a acordat primul ajutor unui pasager care a suferit o urgenţă medicală în timpul zborului. Șefa CE este medic

Partenerii noștri