Live

Polonia a încălcat legislaţia UE dispunând tăieri în Pădurea milenară Bialowieza

Data publicării:

Polonia a încălcat legislaţia europeană cu privire la protecţia faunei şi florei dispunând tăieri în Pădurea milenară Bialowieza, a stabilit marţi Curtea de Justiţie a UE (CJUE), relatează AFP, citată de News.ro.

Justiţia europeană consideră că operaţiunile de gestionare forestieră dispuse de Guvernul polonez au „condus în fapt la dispariţia unei părţi” a acestui sit protejat.

În iulie 2017, Comisia Europeană (CE) a făcut recurs contra Poloniei, deoarece se temea cu privire la integritatea pădurii, clasată drept patrimoniu mondial de UNESCO şi sit Natura 2000 de UE.

În Bialowieza, o pădure milenară „de neînlocuit în conservarea biodiversitţii” potrivit Unesco, se află habitate naturale ale unor specii de animale şi păsări a căror protecţie este considerată prioritară.

Guvernul polonez susţine însă că operaţiunile au ca scop să asigure securitatea în pădure, prin combaterea proliferării unor insecte xilofage, iar astfel ele corespund unei excepţii acceptate de legislaţia europeană.

CJUE reproşează, pe de o parte, Poloniei că nu a procedat, înainte de lansarea tăierilor, la o „evaluare adecvată” a consecinţelor asupra habitatelor naturale pe care le adăposteşte pădurea, se arată într-un comunicat.

Pe de altă parte, ea deplânge faptul că „hotărârile contestate nu comportă restricţii care să ţină cont de vârsta arborilor sau a loturilor forestiere”, dar şi absenţa justificării, şi consideră astfel că „operaţiunile de gestoinare forestieră activă nu pot să fie justificate prin necesitatea de opri propagarea Ips Typographus (un parazit)”.

În fine, Curtea subliniază că tăierile contestate ameninţă „inevitabil” situri de reproducere sau arii de odihnă ale anumitor animale, precum anumite coleoptere saproxilice protejate sau mai multe specii de păsări.

În noiembrie, într-o hotărâre pronunţată în cadrul unei proceduri cu privire la măsuri provizorii, justiţia europeană a ameninţat deja Varşovia cu o amendă în valoare de cel puţin 100.000 de euro pe zi, în cazul în care nu încetează „imediat” tăierile.

În urma hotărârii, ministrului polonez al Mediului de la acea vreme - debarcat între timp - a anunţat retragerea utilajelor forestiere şi continuarea unor ”tăieri de securitate” prin alte mijloace.

Polonia este necesar să se conformeze hotărârii CJUE „cât mai rapid posibil”. În cazul în care CE consideră că Varşovia nu face acest lucru, ea poate face un nou recurs şi să ceară sancţiuni pecuniare.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Polonia interzice „preluările ostile” ale companiilor media cheie de către aliații lui Viktor Orban

Ungaria se află pe o cale fără întoarcere sub Viktor Orban, avertizează un ministru polonez. Cum este văzută Budapesta la Bruxelles

Oligarhul pro-rus Ilan Șor rămâne sub sancțiunile UE. Decizia luată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Partenerii noștri