Live

Politico: Pericolul extremei drepte este real. Cum ar putea arăta următorul Parlament European - mai prorus și mai puțin „verde”

Data publicării:
În peste 10 țări europene, inclusiv în Franța și Germania, partidele anti-imigrație conduc în sondaje sau sunt foarte aproape de locul 1. Colaj foto: Profimedia Images

La fiecare cinci ani, negreșit, politicienii se înspăimântă de ascensiunea radicalilor și a populiștilor înainte de alegerile europene. Apoi, pericolul se evaporă dintr-o dată, în timp ce forțele tradiționale de centru-stânga și centru-dreapta care au construit Uniunea Europeană formează coaliții cu care partidele mai radicale sunt ținute la distanță. De data aceasta, însă, pericolul este real, scrie Politico.

În 2024, partidele de dreapta continuă să crească în sondaje – unul dintre ele arată că naționaliștii și extrema dreaptă ar putea să ocupe aproape un sfert din locurile din Parlamentul European după alegerile din iunie.

Chiar dacă forțele de centru-dreapta – despre care se crede momentan că vor ieși pe primul loc – refuză să formeze o coaliție cu tot mai puternicele partide extremiste, există o șansă importantă ca extrema dreaptă să ajungă pentru prima oară în postura în care va influența agenda politică a Europei.

„Vom vedea o schimbare semnificativă spre dreapta”, a spus Simon Hix, profesor de politică comparativă la Institutul Universitar European, în legătură cu alegerile din iunie când 400 de milioane de oameni din întreaga Uniune Europeană vor putea vota pentru a trimite 720 de reprezentanți la Bruxelles.

Hix crede că grupul de extremă dreapta Identitate și Democrație (ID), al șaselea grup ca mărime din Parlamentul European dintr-un total de șapte, va câștiga 40 de locuri în iunie, ceea ce înseamnă că ar putea avea 98 de europarlamentari și ar trece pe locul trei, ocupat momentan de liberali.

Consiliul European îi are deja la masa liderilor pe Viktor Orban și aliatul său din Slovacia, Robert Fico. Foto: Profimedia Images

Din acest grup fac deja parte partidele de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) și Adunarea Națională (RN) din Franța.

Apoi, dacă al cincilea grup al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), din care fac parte partidele Lege și Justiție (PiS) din Polonia și Frații Italiei, ar câștiga și el încă 18 locuri în Parlamentul European, așa cum prezice Hix, ar deveni al patrulea cel mai mare grup, depășindu-i pe Verzi și pe Liberali.

Adăugând la aceștia cei 12 membri ai partidului Fidezs din partea premierului maghiar Viktor Orban, care nu fac parte momentan din niciun grup, ECR și ID ar putea avea 25% din locurile următorului Parlament European, potrivit unui sondaj comandat de Consiliul European pentru Relații Externe.

Orban a anunțat săptămâna trecută că europarlamentarii Fidesz se vor alătura grupului ECR al lui Meloni după alegeri, potrivit presei din Italia.

„Văd o șansă reală pentru aceste două grupuri [ECR și ID] să devină împreună cea mai puternică facțiune din Parlamentul European”, a spus și Gergely Gulyás, șeful de cabinet al premierului Ungariei. Acest lucru ar putea afecta politicile adoptate de instituțiile decizionale ale Uniunii Europene pentru următorii cinci ani.

„Extrema dreaptă poate să câștige” și fără să ocupe primul loc

Chiar dacă majoritatea din prezent se păstrează, ascensiunea dreptei politice ar putea face ca procesul de aprobare al unor persoane precum președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen să fie unul mult mai dificil.

În peste 10 țări europene, inclusiv în Franța și Germania, partidele anti-imigrație, dintre care unele sunt încă și mai extremiste decât Geert Wilders al Olandei, conduc în sondaje sau sunt foarte aproape de locul 1.

„Extrema dreaptă poate câștiga și fără să câștige, dacă ceea ce se va întâmplă este că [partidele de] centru-dreapta le vor prelua retorica și politicile”, în special în privința identității, a imigrației și a islamului, a avertizat Hans Kundnani, autorul care a scris despre posibilitatea unei Uniuni Europene de extremă dreapta.

Parlamentul European i-a blocat mereu pe membri partidelor de extremă dreapta care își doreau să obțină posturi importante în Parlament. Acum, figuri importante ale mișcării de extremă dreapta plănuiesc să dezbine grupurile principale ruperea europarlamentarilor de centru-dreapta de Socialiști și Liberali.

Zeci de mii de protestatari au ieșit în stradă la Berlin pentru a demonstra împotriva extremei drepte. Foto: Profimedia Images

Liderul grupului ID, politicianul italian Marco Zanni, membru al partidului Lega condus de Matteo Salvini, a spus că această tactică a funcționat deja în ultimele luni.

„Ceea ce s-a realizat în privința imigrației, ceea ce s-a făcut în legătură cu unele dosare ale Pactului Verde este rezultatul acestei presiuni pe care o punem asupra centru-dreptei de a-și schimba poziția și de a face acest contract cu stânga mai puțin concret și instituțional”, a spus Zanni.

Liderul Partidului Popular European, cel mai mare grup din PE, Manfred Weber, a tras o linie roșie împotriva a ceea ce el numește dreapta radicală anti-europeană. „Cele trei principii ale mele pe care le-am definit ca lider de partid sunt: Toți partenerii noștri trebuie să fie pro-Europa, pro-Ucraina și pro-statul de drept.”

Totuși, EPP a fost atacat de mai multe luni de zile de Socialiști, Liberali și Verzi, care îi acuză că au purtat discuții cu partidele din extrema dreaptă. După mai mulți ani în care grupurile de stânga au făcut înțelegeri fără aportul lor, unii membri ai EPP ar putea fi tentați să lucreze cu partidele de dreapta chiar și fără să semneze un acord oficial de coaliție.

Extrema dreaptă vrea să evadeze din „cordonul sanitar” ridicat în jurul ei

Parlamentarii de extremă dreapta par să aibă un plan pentru a ocoli „zidul” care le-a blocat de atâta timp accesul la putere la nivel european.

„Vreau să evadez din acest cordon sanitar și vreau să mă folosesc de oportunitățile acestui Parlament într-un mod constructiv”, a spus Maximilian Krah, un europarlamentar german de extremă dreapta care conduce lista candidaților AfD. „Nu sunt aici ca să distrug.”

O veste bună pentru progresiști și pro-europeni este că extremiștii de dreapta par să nu se înțeleagă între ei. Spre exemplu, europarlamentarii de școală veche din AfD nu se mai înțeleg cu cei din noua gardă.

Grupul ID, compus prin definiție din naționaliști, a fost conceput aproape în mod intenționat ca o mașinărie greu de operat – fiecare partid național decide cum dorește să voteze.

„Grupul ID este cel mai descentralizat grup dintre toate”, a spus Tobias Teuscher, secretarul-general adjunct al grupului.

Șefa Adunării Naționale Marine Le Pen i-a criticat pe omologii ei germani care au planuri prea extreme de a deporta milioane de oameni din UE – planuri ce au fost discutate în timpul uni conferințe secrete care a fost dată în vileag de jurnaliști.

Un proiect măreț de a îmbina grupul ID cu ECR și europarlamentarii lui Orban, care au fost eliminați din EPP în 2021, a eșuat în acest mandat parlamentar.

Acest trend, cu tot mai mulți lideri populiști și de extremă dreapta în jurul mesei Consiliului European, va rămâne și va avea consecințe importante, în special, pe termen lung, potrivit unui diplomat din UE. „De această dată nu va fi ușor să ignori câștigurile extremei drepte; există impresia că un nou moment este pe cale să înceapă.”

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A anunțat că soția îl părăsește după 19 ani de căsătorie: ”Mi-a dat prea multe șanse”. Care ar fi, de fapt, motivul divorțului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

UE prelungește, până în 2026, misiunea de pregătire militară pentru Ucraina. Câți militari au fost instruiți de când a început războiul

Comisarul european desemnat de Ungaria nu a trecut testul audierilor în PE. 20 au răspuns întrebărilor în această săptămână

Euforia după victoria lui Trump nu a cuprins și extrema dreaptă franceză. Ce mesaje au avut Marine Le Pen şi Jordan Bardella

Percheziţii la persoane suspectate că au furat maşini de lux din UE. Au fost găsite două vehicule în valoare de peste 100.000 de euro

Partenerii noștri