Live

Video&Foto Peste 100 de morți și 1.300 de dispăruți în urma inundațiilor din Germania. Rețelele de telefonie sunt picate, căutări dificile

Data actualizării: Data publicării:
Pod distrus de ape în Echtershausen, în apropiere de Bitburg, în vestul Germaniei. Foto: Profimedia

Inundațiile catastrofale din vestul Germaniei s-au soldat cu cel puțin 100 de morți și 1.300 de persoane dispărute, potrivit celui mai nou bilanț. Rețelele de telefonie mobilă sunt căzute, ceea ce face și mai dificilă căutarea celor dispăruți.

ACTUALIZARE 14.00 Cel puțin 103 persoane și-au pierdut viața în urma inundațiilor din vestul Germaniei, potrivit ultimului bilanț prezentat de DW.

55 de oameni au fost salvați după ce casele lor s-au prăbușit în regiunea Cologne, în timp ce mulți alții sunt încă dați dispăruți.

Potrivit DW, în Belgia, țară vecină afectată și ea de inundații, s-au înregistrat 14 decese în urma viiturilor.

-----------

ACTUALIZARE 12.10 Potrivit Spiegel, bilanțul morților a crescut din nou, ajungâng la 93 de persoane care și-au pierdut viața în urma inundațiilor.

Citește și: Alunecare de teren uriașă în apropiere de Koln. Mai multe persoane au murit și altele sunt dispărute

-----------

Numărul persoanelor care și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Germania a crescut la cel puțin 81 vineri dimineață, scrie Reuters.

Aproximativ 1.300 de oameni din districtul Ahrweiler sunt dați dispăruți, au anunțat autoritățile districtuale. Rețelele de telefonie mobilă sunt picate în zonă, ceea ce înseamnă că localnicii nu-și pot suna rudele și prietenii pentru a afla vești despre ei. 

Comunități întregi sunt în ruină după ce satele și orașele din landurile North Rhine-Westphalia și Rhineland-Palatinate au fost măturate de râurile umflate de viituri.

Vineri dimineață, mai multe case din Erftstadt (Cologne) s-au prăbușit, iar echipele de salvare luptă pentru a-i ajuta pe localnicii care s-au întors în zonă, în ciuda avertismentelor autorităților.

Un baraj din apropierea graniței cu Belgia, Rurtalsperre, a fost inundat în timpul nopții, iar altul, Steinbachtalsperre, este instabil.

Parlamentul din landul North Rhine-Westfalia se întrunește într-o ședință de urgență vineri. Ministrul german de Interne, Horst Seehofer, a declarat pentru Spiegel că guvernul federal va oferi sprijin financiar pentru regiunile afectate cât mai repede cu putință, cel mai probabil în ședința de miercuri.

Cancelarul german Angela Merkel, aflată în vizită la Washington, s-a declarat "foarte profund afectată" de inundaţiile în urma cărora şi-au pierdut viaţa zeci de persoane și care au provocat distrugeri imense în vestul Germaniei. 

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Mărturii cutremurătoare ale martorilor care au văzut cum s-a întâmplat atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Partenerii noștri