Galerie Foto Peste 500 de migranţi înghesuiți într-o barcă de pescuit au fost salvați și au debarcat pe insula Lampedusa. Imagini impresionante
Un grup de 539 de migranţi înghesuiţi într-o ambarcaţiune reperată pe Mediterana de garda de coastă italiană au debarcat sâmbătă pe insula Lampedusa. Este unul dintre cele mai mari grupuri de migranți care ajung pe această insulă, caree este cel mai apropiat teritoriu italian de coastele Africii.
În ziua precedentă, alte două grupuri de migranţi, de 25 şi de circa 100 de persoane, au sosit pe aceeaşi insulă, unde au mai debarcat marţi alţi peste 500 migranţi veniţi la bordul a circa 20 de mici ambarcaţiuni, relatează presa internațională, citată de Agerpres.
Primarul Lampedusei, Totó Martello, a cerut crearea de „coridoare umanitare” pentru migranţii care încearcă să ajungă în UE şi elaborarea unui pact european privind migraţia şi azilul axat pe „primirea şi integrarea” migranţilor.
Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), pe această rută a Mediteranei centrale, folosită de migranţii africani pentru a ajunge în Europa după ce au traversat Libia, peste o mie de migranţi au murit de la începutul anului.
Pe coasta vestică a Africii, în apropiere de Senegal, este în desfăşurare o operaţiune de căutare-salvare după naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi, dintre care 43 sunt daţi dispăruţi şi numai 14 au fost salvaţi până în prezent.
Plecări ale unor ambarcaţiuni pline cu migranţi sunt tot mai frecvent observate pe coastele Senegalului, migranţii care folosesc ruta Atlantică încercând de obicei să debarce în insulele Canare spaniole.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News