Live

Pericolul ascuns de schema acordării „pașaportului auriu”. Cât costă să-l obții și ce beneficii are

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

Securitatea spațiului european ar putea fi compromisă de așa-numitele „pașapoarte aurii”, o schemă prin care țările au dreptul de a vinde cetățenia sau rezidența unor indivizi „periculoși”, avertizează comisarul european pentru justiție, citat de The Guardian.

Comisarul Věra Jourová spune că astfel de programe sunt „problematice” și „nedrepte”. Serviciile de informații europene cred că vânzarea „pașapoartelor aurii” a fost exploatată de oameni cu destul de mulți bani încât să își poată cumpăra cetățenia în țări din Uniunea Europeană.

Vizate de afirmațiile comisarului european sunt Malta, Monaco și Cipru, care au fost incluse pe lista neagră a celor 21 de state din întreaga lume care permit cumpărarea cetățeniei și acordarea pașapoartelor aurii.

Lista a fost publicată marți, de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și arată că Malta și Cipru au vândut sute de pașapoarte unor cetățeni din Rusia, China și din Orientul Mijlociu.

„Înțeleg că acordarea cetățeniei în schimbul unei sume de bani este o manevră favorabilă pentru economiile acestor state. Însă este nedrept față de cei care nu își permit să își cumpere cetățenia. Iar cetățenia ar trebui să fie un lucru de valoare. Dacă o persoană periculoasă obține cetățenia într-o țară membră UE, practic obține cetățenie europeană. Trebuie să regândim tot acest sistem, pentru că apare o contradicție în momentul în care începem să avem astfel de puncte vulnerabile care permit o intrare atât de ușoară în spațiul european”, a spus Věra Jourová.

Pe lista celor 21 de state care permit cumpărarea cetățeniei se mai numără: Antigua și Barbuda, Bahamas, Dominica, Bahrain, Columbia, Malaysia, Mauritius, Panama, Qatar, Seychelles, Emiratele Arabe Unite sau Vanuatu.

Potrivit Business Insider, prețul unui pașaport auriu începe de la 200.000 de dolari și implică investiții în imobiliare sau construcții. „Rezidența de elită”, o viză extinsă cu anumite beneficii, se acordă în condiții similare.

Cele mai multe astfel de pașapoarte sunt vândute către cetățeni chinezi. Peste 100.000 de chinezi au cheltuit cel puțin 24 de miliarde de dolari, în ultimii 10 ani, pentru a-și cumpăra cetățenie sau rezidență într-o altă țară.

„A doua cetățenie înseamnă mult mai mult decât un pașaport. Există anumite avantaje, cel mai mare fiind că se pot sustrage de la plata unor taxe. Însă pentru mulți oameni bogați a devenit și un simbol al statutului lor, un lucru cu care să se laude”, spune Nuri Katz, președintele unei firme care intermediază obținerea pașapoartelor aurii.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Uniunea Europeană va împrumuta Ucraina cu 18 miliarde de euro în 2025. În ce sectoare vor merge banii

Partenerii noștri