Live

Parlamentul European susține că Polonia încalcă serios Tratatul UE și cere Consiliului și Comisiei Europene să aplice Articolul 7

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Getty Images

Comisia pentru libertăți civile (LIBE) din Parlamentul European urmează să adopte un proiect de rezoluție despre deteriorarea continuă a democrației, statului de drept și a drepturilor fundamentale din Polonia. Textul se mai concentrează și pe funcționarea legislativului și a sistemului electoral, independența sistemului judiciar și a drepturilor judecătorilor.

"Europarlamentarii sunt profund îngrijorați că situația din Polonia s-a deteriorat serios de când a fost declanșat Articolul 7, alineatul (1), în ciuda audierilor purtate cu guvernul polonez în Consiliu, în urma propunerii Comisiei Europene din decembrie 2017, a multiplelor schimburi de opinii între eurodeputați, rapoartelor alarmante ale ONU, OSCE, Consiliului Europei dar și a celor patru proceduri de infringement lansate de Comisie", arată un comunicat emis de Parlamentul European.

Rezoluția are în vedere, printre altele, următoarele probleme cheie:

- puterile de revizuire constituțională preluate de parlament în 2015, folosirea procedurilor legislative accelerate, precum și evoluțiile recente referitoare la schimbările în legislația electorală și alegerile organizate în timpul unei urgențe publice;

- schimbări largi la sistemul judiciar național, adoptate în ultimii câțiva ani, de la modalitatea în care se fac numirile, până la procedurile disciplinare, ce aduc un risc serios independenței judiciare;

- situația drepturilor fundamentale, în mod special a libertății de exprimare, libertății presei și a pluralismului, libertatea academică, libertatea de adunare și asociere;

- incriminarea de facto a educației sexuale, precum și discursul care încurajează ura, discriminarea publică, violența împotriva femeilor, violența domestică și comportamentul intolerant împotriva minorităților și a altor grupuri vulnerabile, inclusiv persoanele din comunitatea LGBTI, și limitarea drastică ce se apropie de interzicerea de facto a avortului și limitarea accesului la pilulele contraceptive de urgență.

Citește și: Președintele Duda sugerează că Germania încearcă să se amestece în alegerile prezidenţiale din Polonia

În consecință, textul Parlamentului European „cere Consiliului și Comisiei să se abțină de la a interpreta în mod limitat principiul statului de drept și să folosească procedura din Articolul 7, alineatul (1) din Tratatul Uniunii Europene la potențialul său maxim (...) pentru toate principiile consacrate în Articolul 2 al Tratatului, inclusiv democrația și drepturile fundamentale”.

Având în vedere că ultima audiere din Consiliu „a avut loc în decembrie 2018”, textul îndeamnă Consiliul „să acționeze în sfârșit (...) prin a găsi că există un risc clar de încălcare serioasă de către Republica Polonia a valorilor la care face referire Articolul 2 din Tratatul UE, în lumina unor dovezi covârșitoare ale acestora”.

Textul amendat va fi supus votului joi dimineață, iar rezultatele ar trebui anunțate după-amiază. Raportul intermediar este programat pentru dezbatere și vot în plenul Parlamentului din septembrie 2020.

Redactor: Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Viktor Orban: Grupul politic Patrioți pentru Europa va schimba tot la Bruxelles, cum a făcut Donald Trump în SUA

Polonia interzice „preluările ostile” ale companiilor media cheie de către aliații lui Viktor Orban

Ungaria se află pe o cale fără întoarcere sub Viktor Orban, avertizează un ministru polonez. Cum este văzută Budapesta la Bruxelles

Partenerii noștri