Live

Paradoxul german: Cum sunt subminate eforturile guvernului de reducere a poluării de „obsesia” nemților de a-și aerisi locuințele

Data actualizării: Data publicării:
Lenjerie de pat pusă la aerisit la fereastra unui bloc din Berlin. Germania. Foto: Profimedia Images

Obsesia germanilor față de „lüften” („aer curat”, aerisirea sau ventilarea locuințelor) blochează în prezent o inițiativă a autorităților de la Berlin de a construi blocuri de locuințe sau case cu un grad ridicat de eficiență energetică. Cetățenii germani obișnuiesc să-și deschidă larg ferestrele camerelor pentru „a intra aerul curat în casă”, o măsură la care apelează inclusiv în timpul iernii. Conform Politico, acest obicei subminează, practic, eforturile guvernului de reducere a emisiilor poluante prin construirea de clădiri eficiente energetic.

În prezent, aproximativ 40% din consumul de energie al Uniunii Europene este generat de clădirile existente în întregul spațiu european.

Acordul de la Paris privind încălzirea globală prevede un obiectiv de zero emisii până în anul 2050 sau chiar mai devreme în condițiile în care planeta s-a încălzit cu peste 1 grad Celsius de la mijlocul secolului al XIX-lea, fapt care a provocat deja o multiplicare a evenimentelor meteo extreme în diverse locuri din lume, precum canicule, inundaţii sau uragane.

Acordul de la Paris din 2015 vizează menţinerea încălzirii planetei sub nivelul de +2 grade Celsius, dacă e posibil la +1,5 grade Celsius. Pentru menținerea acestui obiectiv trebuie reduse emisiile cu 7,6% anual, în perioada 2020-2030.

Germania riscă să nu îndeplinească această țintă, chiar dacă guvernul și-a propus reducerea cu 80% a emisiilor poluante în cazul clădirilor, fie ele de locuințe sau de birouri. Astfel, nivelul emisiilor de CO2 al acestor construcții a scăzut puțin din 2010 și până în prezent.

Și asta în ciuda faptului că toate clădirile construite de germani respectă, din punct de vedere tehnic, toți parametrii de eficiență energetică.

Povestea locatarei germane și a vecinului său grec friguros

Conform Politico, care citează un articol din publicația Energy and Social Science, statisticile au fost date peste cap în această privință de tradiția „lüften” - plăcerea germanilor de a deschide larg ferestrele locuințelor și a lăsa „aerul curat” să intre în case.

„Clădirile pe care le-am inspectat erau toate în regulă și bine izolate”, a declarat Amelie Bauer, cercetător la Universitatea Ludwig Maximilian din Munchen. „Locatarii par însă să nu înțeleagă cum funcționează sistemele de căldură și de ventilație încorporate în locuințe și preferă, pur și simplu, să-și deschidă ferestrele”.

Amelie Bauer a dat ca exemplu situația a doi locatari aflați în același bloc, prezentată într-un studiu al universității: o femeie germană care preferă să-și aerisească în mod tradițional casa și care are 19 grade în apartament și vecinul ei, un grec care preferă să dea drumul la căldură și să aibă o temperatură de 27 de grade în casă.

„Aceste obiceiuri atât de diferite solicită extrem  de mult o clădire prevăzută cu tehnologii smart care să mențină circulația uniformă a aerului și să conserve căldura din interior”, a spus Bauer. „Există această tendință de a crea clădiri menite a fi eficiente energetic fără ca rezidenții să-și bată capul cu asta, doar că designerii ignoră faptul că unii locatari sunt încăpățânați și decid să facă așa cum cred ei că e mai bine”, a spus cercetătoarea germană.

„Stoßlüften”, sau „metoda aerisirii-șoc” a locuințelor germane

„Modul corect de a-ți aerisi casa îl reprezintă „Stoßlüften” sau „metoda aerisirii-șoc” a locuinței: deschizi ferestrele complet timp de trei minute, dacă e vânt afară. Dacă nu e vânt, le poți ține deschise 5 sau 10 minute”, este de părere Raymond Galvin, cercetător la University of Aachen and Cambridge.

„Problema este că nemții nu practică metoda „Stoßlüften”, a spus Galvin.

Iar acest lucru se datorează, se pare, unui defect fundamental de proiectare din casele germanilor: pervazurile ferestrele.

„Nemții obișnuiesc să pună pe aceste pervazuri ghivece cu plante și poze înrămate. În plus, în Germania ferestrele se deschid spre interior, motiv pentru care nimeni nu are timp să facă ordine pe pervaz pentru a putea deschide complet geamurile, așa că acestea rămân deschise doar parțial, pe verticală”, a explicat Galvin.

Cercetătorul arată că o cameră se ventilează complet în aproximativ două ore dacă are ferestrele deschise parțial, oblic. În acest timp, pereții se răcesc complet, ceea ce înseamnă că e nevoie de un consum mai ridicat de energie pentru a încălzi camera la loc.

O posibilă soluție la această problemă ar fi ca, pe viitor, locuințele germanilor să fie mai puțin izolate termic pentru a împăca, în acest fel, obiceiul cetățenilor de a-și aerisi apartamentele cu intenția autorităților de a avea case eficiente energetic și de a atinge țintele de reducere a emisiilor poluante, au spus cercetătorii.

Editor : Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Mărturii cutremurătoare ale martorilor care au văzut cum s-a întâmplat atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Partenerii noștri