Live

Orașul în care oamenii și-au votat cel mai mare salariu minim din lume, 21 de euro pe oră, dar care abia îi scoate din sărăcie

Data publicării:
Geneva - orașul vechi. Foto: GettyImages

Vestea că Geneva va avea cel mai mare salariu minim din lume, de 21 de euro pe oră – sau circa 3.700 de euro pe lună, a făcut înconjurul planetei. Dar orașul este printre cele mai scumpe din lume, iar această sumă abia îi trece pe oameni de pragul sărăciei, relatează CNN.

Printr-un vot exprimat duminică de cetățeni, Geneva va introduce un salariu minim de 4.086 de franci elvețieni, aproximativ 3.700 de euro. Oamenii s-au pronunțat în favoarea măsurii pe fondul îngrijorării provocate de rapoartele privind creșterea sărăciei legate de coronavirus în orașul elvețian.

Au mai fost două referendumuri pe tema salariului minim, în 2011 și 2014, dar atunci propunerea a fost respinsă.

21 de euro pe lună poate părea o sumă uriașă, în condițiile în care în Statele Unite, de exemplu, salariul minim este de 7,25 dolari (6,2 euro) pe oră. Dar Geneva este al 10-lea cel mai scump oraș din lume, potrivit unui raport al The Economist Intelligence Unit privind costul vieții în lume în 2020.

Cei aproape 4.1000 de franci elvețieni pe care îi vor câștiga angajații cu salariu minim îi așază cu puțin deasupra pragului sărăciei, stabilit la 3.968 de franci elvețieni pentru o familie cu doi adulți și doi copii sub 14 ani.

Pandemia de COVID-19 loveşte puternic oraşul puternic dependent de turism, călătorii de afaceri şi ale miilor de diplomaţi, experţi şi alţi oficiali înalţi care vizitează numeroasele agenţii ONU care au sediul aici.

Sărăcia este tot mai vizibilă la Geneva, unde nu este ceva neobişnuit să vezi cozi lungi în aşteptarea distribuirii de alimente sau alte produse de primă necesitate.

Elveția este una dintre cele mai bogate țări din lume, dar nu economia sa nu a fost ferită de impactul pandemiei de coronavirus. Guvernul elvețian se așteaptă la o scădere a produsului intern brut cu 6,2% anul acesta, iar rata șomajului să ajungă la 3,8%. Este cea mai gravă situație cu care se confruntă țara din 1975.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Unda de șoc care a cutremurat sistemul financiar elvețian. Raportul prăbușirii băncii Credit Suisse a fost făcut public

Harta sărăciei în România: Care sunt zonele defavorizate din țară

Ce face Elveția pentru a înăspri interzicerea simbolurilor naziste, pe fondul creșterii antisemitismului

Protest topless la sediul ONU. Activiste înarmate cu o drujbă și pictate pe piept cu mesaje anti-Rusia au vandalizat un monument

Partenerii noștri