Live

Galerie Foto O autostradă din Belgia a fost transformată în groapă de gunoi după inundaţiile catastrofale din iulie

Data publicării:
Aproximativ 90.000 de tone de deşeuri rezultate în urma inundaţiilor catastrofale din luna iulie se întind pe o bretea de autostradă din Belgia. Foto: Profimedia

Jucării, cărţi şi saltele murdărite de noroi, dulapuri şi frigidere făcute bucăţi, aproximativ 90.000 de tone de deşeuri rezultate în urma inundaţiilor catastrofale din luna iulie se întind pe o bretea de autostradă dezafectată din estul Belgiei, transmite AFP.

Este o imagine spectaculoasă care arată pagubele materiale excepţionale ale inundaţiilor care au provocat moartea a 38 de persoane în zilele de 14 şi 15 iulie, potrivit cifrelor oficiale.

La Herstal, în apropiere de oraşul Liege, una din regiunile cele mai afectate de inundaţii, o porţiune de opt kilometri din autostrada A601 dezafectată a fost transformată în groapă de gunoi improvizată cu o înălţime de şase metri. Toată această mare de obiecte a fost adusă în ultimele şase săptămâni cu camioanele, după curăţarea cursurilor de apă, a râurilor Meuse şi Vesdre.

Toate aceste bucăţi de viaţă care s-au acumulat reprezintă o provocare care trebuie gestionată atât de aleşii publici cât şi de companiile care se ocupă cu tratarea deşeurilor.

În total, aproximativ 160.000 de tone de deşeuri au fost produse de inundaţii numai în Wallonia, potrivit autorităţilor din această regiune francofonă. Breteaua de autostradă dezafectată de lângă Liege concentrează mai mult de jumătate din cantitatea totală de deşeuri.

Transferul deşeurilor se va face treptat, explică directorul principalei firme de tratare a deşeurilor

Transferul deşeurilor se va face treptat, explică Luc Joine, director general la Intradel, principala firmă de tratare a deşeurilor din provincia Liege. Obiectivul este să se ajungă la reciclarea a 60% din aceste deşeuri, restul fiind destinat incinerării sau îngropării, făcând apel şi la alte firme. Având în vedere amploarea sarcinii, cel mai probabil va fi nevoie de nouă luni pentru a evacua toate deşeurile, un calendar care va fi urmărit cu atenţie de aleşii locali, care doresc să limiteze consecinţele pentru riverani.

Luc Joine dă asigurări că nu există nicio localitate la o distanţă mai mică de 500 de metri, că vor exista puţine emisii olfactive şi că o societate de deratizare intervine deja la faţa locului. Din punct de vedere al mediului, alegerea stocării deşeurilor pe fostă autostradă este o idee bună, susţine Luc Joine. „Deşeurile sunt posibil contaminate cu hidrocarburi, trebuia să găsim un loc care să ne permită evitarea poluării solului. Ori această autostradă este asfaltată, apele sunt colectate când plouă, este potrivită”, spune Luc Joine, potrivit Agerpres.

Costul tratării deşeurilor în cele trei siteuri rechiziţionate de autorităţile din Wallonia este estimat la 30 de milioane de euro, potrivit ministrului regional al Mediului, Céline Tellier.

Editor : L.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un tronson de 21 km din Autostrada Moldovei se deschide astăzi. Se va circula pe 102 km din totalul de 320 ai A7

Deținuții vor lucra pe viitoarele şantiere de autostrăzi şi drumuri expres. Vor primi bani, iar pedeapsa li se va reduce

Luni se deschide circulația pe segmentul Dumbrava – Mizil din autostrada A7

Imagini apocaliptice. Cel mai puternic ciclon din 1934 a lovit teritoriul francez Mayotte. Numărul morților, necunoscut

Partenerii noștri