Live

Motan confirmat cu coronavirus în Spania, al șaselea caz în lume. Ce recomandă Organizaţia Mondială a Sănătăţii iubitorilor de animale

Data actualizării: Data publicării:

Un motan aparținând unei familii din Spania, care a ajuns la veterinar din cauza unor afecțiuni, a fost confirmat cu noul coronavirus în Spania. Este al şaselea caz din lume, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres. Organizaţia Mondială a Sănătăţii le recomandă persoanelor infectate cu coronavirus să să se spele des pe mâini și să nu își pupe animalele de companie.

Motanul Negrito, 4 ani, trăia într-o casă în care mai mulți membri ai familiei au fost diagnosticați cu COVID-19, iar unul dintre ei chiar a murit din această cauză. Felina, care suferea de o afecţiune cardiacă, a ajuns la un spital veterinar, cu dificultăţi de respiraţie, temperatură rectală ridicată, un nivel foarte redus al trombocitelor şi insuficienţă cardiacă. Medicii au luat decizia de a-l eutanasia pe Negrito. La autopsie, au descoperit material genetic de la virusul SARS-CoV-2, prezent în căile repiratorii și digestive.

„Încărcătura virală era scăzută și niciuna din leziunile pe care le prezenta nu era compatibilă cu infecțiile provocate de coronavirus. Pisica suferea deja de cardiopatie și ulterior a fost infectată cu SARS-CoV-2, a declarat Joaquim Segales, cercetător la Centrul de Cercetare pentru Sănătatea Animalelor din Barcelona, citat de La Vanguardia.

„Este o victimă colaterală a bolii care afectează oamenii”, a mai completat medicul.

El a atras atenţia că principala cale de transmitere a COVID-19 „este de la om la om şi capacitatea felinelor de a transmite boala este neglijabilă, adică ele nu joacă un rol semnificativ în epidemiologia bolii”. Joaquim Segales a spus că este aproape sigur că oamenii au infectat pisica şi nu invers.

Joaquin Segales mai semnalează că toate cazurile cunoscute de pisici infectate cu noul coronavirus au un numitor comun, acela că provin din nuclee familiale cu pacienţi COVID-19.

Prin urmare, aşa cum sugerează şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, experții le recomandaă persoanelor infectate cu noul coronavirus să se spele pe mâini înainte şi după contactul cu animalele de casă, la fel şi în cazul manipulării diferitelor obiecte şi mâncării animalelor şi să evite să le pupe.

Studii ştiinţifice publicate până în prezent atestă că pisicile sunt una dintre speciile de animale sensibile la infecţia cu coronavirusul SARS-CoV-2, la fel cum sunt şi alte animale, inclusiv hamsterii, dihorii, nurcile, primatele şi, într-o măsură mai redusă, câinii.

În afară de Negrito, au mai fost descoperite până acum cinci pisici infectate cu coronavirus, precum și opt exemplare de feline mari (tigri, lei) de la grădina zoologică din Bronx, New York. Majoritatea nimalelor au prezentat simptome lejere și s-au vindecat. De asemenea, au fost confirmați doi câini cu coronavirus în Hong Kong.

Editor: B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tulpina britanică a coronavirusului descoperită la un motan de 8 ani, în Italia. Este primul caz de acest fel

Vaccin anti-Covid pentru animale dezvoltat în Rusia. Nurcile, pisicile și iepurii, pe lista veterinarilor

Partenerii noștri