Live

Merkel s-a săturat să discute despre refugiați

Data publicării:
Foto: GettyImages

Cancelarul german Angela Merkel a declarat sâmbătă, în timpul unui congres regional al formaţiunii sale politice, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), că, dacă partidul său mai continuă să discute despre afluxul de migranţi din 2015, gruparea îşi va pierde vocaţia majoritară, informează EFE.

„Dacă mai discutăm mult până la sfârşitul deceniului despre faptul că în 2015 s-ar fi putut face într-un fel sau altul şi dacă mai pierdem timpul, atunci ne vom pierde vocaţia de partid majoritar. De aceea vă cer să ne ocupăm de viitor”, a avertizat Merkel la congresul CDU din landul Turingia.

Cancelarul german le-a recomandat colegilor săi de partid să lase în urmă şi discuţia despre rezultatul alegerilor generale din 2017, unul dintre cele mai proaste din istorie pentru CDU.

„De un an de zile discutăm dacă ar trebui să ne simţim ofensaţi de rezultatul electoral. Doar un partid care priveşte spre viitor cu optimism este atractiv pentru alegători”, a spus Merkel.

Revenind asupra subiectului imigraţiei, cancelarul german a atras atenţia că, deşi este evident că există probleme în acest domeniu, trebuie să se pună accentul şi pe progresele înregistrate.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Mărturii cutremurătoare ale martorilor care au văzut cum s-a întâmplat atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg

Partenerii noștri