Live

Marea Britanie poate renunța unilateral la Brexit

Data actualizării: Data publicării:
Londra poate decide să rămână în UE / Foto: Shutterstock

Curtea Europeană de Justiție (CJUE) a decis, luni, că Marea Britanie poate renunța unilateral la ieșirea din Uniunea Europeană, adică  fără permisiunea celorlalte 27 de state ale blocului comunitar, informează BBC.

Decizia de luni confirmă practic opinia a avocatului General al CJUE, care anunțase, la începutul lunii, că Marea Britanie are dreptul de a retrage unilateral notificarea de retragere din Uniunea Europeană.

O săptămână decisivă începe luni pentru premierul britanic Theresa May, care va încerca să salveze atât acordul privind Brexit-ul, ameninţat să fie respins printr-un vot istoric marţi în parlamentul de la Londra, cât şi viitorul său politic în Downing Street 10, transmite AFP.

Membrii Camerei Comunelor se vor pronunţa marţi seară asupra „tratatului de retragere” a Regatului Unit din Uniunea Europeană, negociat dur timp de 17 luni cu Bruxelles-ul, dar a cărui adoptare pare foarte aproape de a fi compromisă din cauza multiplelor critici.

Acordul i-a dezamăgit şi pe cei mai vehemenţi susţinători ai Brexit-ului, care se tem de o formă de amaraj permanent faţă de Uniunea Europeană.

După primele trei zile de dezbateri în faţa Camerei Comunelor săptămâna trecută, guvernul conservator condus de Theresa May ar urma să depună luni şi marţi ultimele eforturi pentru a încerca să convingă deputaţii britanici că textul acordului este bine fundamentat, însă şansele de a reuşi acest lucru par reduse semnificativ.

În absenţa unei schimbări, ''suntem decişi să votăm contra acordului, la fel ca numeroşi alţi colegi'', a avertizat deja Nigel Dodds, unul dintre cei zece deputaţi din Partidul Democratic Unionist nord-irlandez (DUP), al căror sprijin este indispensabil conservatorilor britanici pentru a atinge majoritatea absolută.

Boris Johnson, rival al Theresei May şi fost ministru al afacerilor externe, a propus chiar să se pună în balanţă o parte a facturii ''divorţului'' care va trebui să fie achitată de Regatul Unit pentru ieşirea din UE, estimată la 40-45 miliarde de euro, ca levier în eventuale noi negocieri.

Îngrijoraţi de perspectiva unui eşec marţi în parlament, mai mulţi miniştri britanici i-au solicitat premierului să amâne votul, întrucât respingerea textului ar putea-o expune pe Theresa May unei moţiuni de cenzură şi ar duce în final la noi alegeri parlamentare, a relatat publicaţia conservatoare The Spectator.

„Votul se va desfăşura marţi, întrucât este un acord bun şi singurul acord'', a dat totuşi asigurări duminică ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, care a subliniat că o eventuală redeschidere a negocierilor cu UE nu ar fi lipsită de riscuri.

Premierul May a atenţionat în legătură cu consecinţele pe care le-ar avea respingerea acordului. ''Acest lucru ar însemna o gravă incertitudine pentru ţară, cu un risc real de a nu avea un Brexit sau de a părăsi Uniunea Europeană fără un acord'', a spus şefa guvernului britanic.

În ceea ce priveşte opoziţia laburistă, duminică, deputatul Jon Trickett a anunţat că partidul său este „pregătit'' să formeze guvernul. „Acest lucru s-ar putea produce miercuri dimineaţă, pentru a începe relansarea negocierilor'' cu Bruxelles-ul, a declarat el pentru Sky News.

Surse: Digi24, Agerpres. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri