Marea Britanie ar putea reveni la normal, fără multe dintre restricții, la sfârşitul lunii iunie
Premierul britanic Boris Johnson spune că speră la o revenire la o viaţă aproape normală până la sfârşitul lui iunie în Anglia. Declarația a fost făcută cu prilejul prezentării strategiei de ieşire din izolare a Marii Britanii, care se vrea "prudentă", dar "ireversibilă" şi care va începe prin redeschiderea şcolilor la începutul lui martie.
Regatul Unit a intrat în lockdown pentru a treia oară la începutul anului în contextul unei explozii a epidemiei din cauza unei variante mai contagioase apărute în sudul Angliei, care a făcut ca spitalele să fie aproape depăşite, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Potrivit unui calendar prezent de Boris Johnson, ţara se pregăteşte să relaxeze puţin restricţiile, după ce măsurile şi campania de vaccinare masivă au dus la o scădere a numărului contaminărilor, spitalizărilor şi deceselor.
"Nu putem persista pe termen indefinit cu restricţii care ne slăbesc economia, bunăstarea mentală şi psihică şi şansele în viaţă ale copiilor noştri", a explicat prim-ministrul Boris Johnson în faţa deputaţilor, prezentând un plan în patru etape pentru Anglia. "De aceea este esenţial ca această foaie de parcurs să fie prudentă dar şi ireversibilă. Prezentăm aici ceea ce sper şi cred că este un drum dus către libertate", a subliniat el.
Marea Britanie începe relaxarea măsurile din 8 martie, odată cu redeschiderea școlilor
În Anglia, țară cu aproximativ 56 de milioane de locuitori, şcolile vor fi primele care vor beneficia de relaxarea restricţiilor, acestea urmând să fie redeschise pe 8 martie.
Începând cu 29 martie, consemnul de a rămâne la domiciliu va fi ridicat şi reuniunile în exterior, limitate la şase persoane sau două gospodării diferite, vor fi autorizate.
Magazinele neesenţiale, saloanele de coafură, pub-urile (dar numai în exterior) şi muzeele vor trebui în schimb să aştepte până la 12 aprilie. Cinematografele, hotelurile, stadioanele (cu maximum 10.000 de persoane), hotelurile şi restaurantele (în interior) vor urma pe 17 mai, dată de la care membri din gospodării diferite se vor putea întâlni în interior.
Dacă situaţia sanitară o permite, restricţiile care limitează contactele sociale vor fi ridicate la 21 iunie cel mai devreme, la fel ca şi consemnul de muncă la domiciliu, mai scrie sursa citată.
Zborurile internaționale din și către Marea Britanie vor fi restricționate, însă, până pe 17 mai, a anunțat premierul Boris Johnson. Acesta a prezentat noile măsuri de relaxare în Regatul Unit. De asemenea, vacanțele celor care vor să meargă peste ocean vor fi interzise până la aceeași dată. Vacanțele interne vor fi de asemenea interzise până cel mai devreme pe 12 aprilie, a confirmat Johnson.
Toți britanicii ar urma să fie vaccinați cu o primă doză anti-Covid până la final de iulie
Boris Johnson a afirmat că orice decizie va fi luată în funcţie de elementele ştiinţifice pe care le va avea la dispoziţie, precum eficienţa vaccinurilor anti-COVID şi a scăderii numărului de spitalizări.
Guvernul şi-a bazat strategia de ieşire de criză pe campania de vaccinare, lansată la începutul lui decembrie, care este la apogeu. Un adult din trei a primit deja o primă doză, respectiv peste 17,5 milioane de persoane, şi până la jumătatea lui aprilie toţi cei de peste 50 de ani ar urma să fie vaccinaţi măcar cu o singură doză.
Guvernul a promis că toţi adulţii vor putea să se vaccineze cu o primă doză de vaccin anti-COVID până la sfârşitul lui iulie.
"Eu sunt convins că programul de vaccinare a schimbat situaţia în favoarea noastră", a subliniat Boris Johnson.
În Regatul Unit, fiecare dintre cele patru naţiuni îşi decide propria strategie în materie de ieşire din izolare. În Scoţia şi în Ţara Galilor, şcolile s-au redeschis progresiv de luni, începând cu cele mai mici clase primare.
Deşi se pregăteşte pentru ieşirea din izolare, guvernul a înăsprit controalele la frontiere pentru a evita importul de tulpini străine. De lunea trecută, rezidenţii britanici şi cetăţenii irlandezi care ajung în Anglia din 33 de ţări clasate ca fiind de risc trebuie să petreacă zece zile în carantină într-un hotel, pe cheltuiala lor.
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News