Live

Maia Sandu intervine în disputa celor două biserici ortodoxe rivale din Moldova: „Biserica trebuie să ajute la integrarea europeană”

Data publicării:
Maia Sandu (foto) a declarat la un post TV că „Biserica trebuie să funcționeze în funcție de interesele statului și ale cetățenilor săi”. Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele Republicii Moldova a intervenit în disputa dintre cele două biserici ortodoxe rivale, care sunt una împotriva celeilalte din cauza influenţei ruse, afirmând că bisericile ar trebui să faciliteze obiectivul principal al ţării de integrare europeană, transmite Reuters.

Moldova, blocată între Ucraina și România, a fost de mai bine de 150 de ani un pion în luptele dintre Moscova și București, fie ca parte a imperiului rus, fie a României Mari, scrie Reuters, aici fiind și punctul central al bisericii.

Aproximativ 92% din cei 2,5 milioane de locuitori ai Moldovei sunt creștini ortodocși. Dar nicio biserică nu este autocefală, sau independentă: una răspunde Moscovei, cealaltă Bucureștiului.

Iar o scrisoare trimisă de Mitropolitul Vladimir al Moldovei superiorului său, Patriarhul Kirill, la biserica sa mamă din Rusia, făcută publică săptămâna trecută, se plângea că legătura cu Moscova - și invazia Ucrainei - o face nepopulară în rândul enoriașilor.

„Biserica trebuie să funcționeze în funcție de interesele statului și ale cetățenilor săi”, a declarat președintele Maia Sandu la televiziunea Vocea Basarabiei. „Statul nu se poate amesteca în treburile bisericii. Cred că toată lumea ar trebui să lucreze pentru atingerea scopului principal al țării. Și asta înseamnă astăzi pace și integrare europeană".

În scrisoarea sa de săptămâna trecută adresată Bisericii Ortodoxe Ruse, Mitropolitul Vladimir scria: „Mitropolia Moldovei se află la periferia societăţii moldoveneşti din cauza legăturilor sale cu Biserica Ortodoxă Rusă”.

Vladimir a spus în scrisoare că „Mitropolia Basarabiei, sprijinită deschis de Patriarhia Română, de Republica Moldova şi România, a demonstrat că este o forţă care nu mai poate fi oprită şi care, se pare, că doreşte şi va obţine restabilirea drepturilor sale istorice, iar Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei este doar un element secundar şi inutil pe scena religioasă, socială şi culturală a ţării noastre. Biserica Ortodoxă din Moldova nu are absolut nicio cale de a opri aceste procese.”, conform hotnews.ro.

Vladimir a destituit săptămâna trecută și șase preoți care părăsiseră biserica sa pentru a se alătura rivalei acesteia, Mitropolia Basarabiei, care deține 25 la sută din eparhiile din țară.

Biserica rivală a denunțat această mișcare ca fiind „absurdă și ridicolă” și a acuzat Mitropolia Moldovei că sprijină noțiunea de „lume rusă” pentru a lărgi sfera de influență a Rusiei dincolo de granițele sale.

Moldovenii sunt obișnuiți să intre sub influența culturală a Rusiei și a României. Mulți folosesc ambele limbi în mod interschimbabil - deși ideea de a se alătura României într-o uniune statală a fost întotdeauna o perspectivă îndepărtată, scrie Reuters.

Dar războiul din Ucraina îi îngrijorează pe mulți. Sandu a denunțat conflictul, a acuzat Moscova că a complotat pentru a o înlătura de la putere și se concentrează cu toată forța pentru a asigura aderarea la Uniunea Europeană.

Fostul șef al Curții Constituționale a Republicii Moldova, Alexandru Tănase, a spus că criticile la adresa Moscovei fac parte dintr-o încercare a bisericii legate de Rusia de a asigura autocefalia. O biserică din Kiev a făcut același lucru în Ucraina post-sovietică, dar asta a durat mai mult de 25 de ani.

„Biserica Ortodoxă din Moldova înțelege că, atâta timp cât rămâne parte a Bisericii Ortodoxe Ruse, își va pierde influența și risca să rămână la periferie”, a spus el pentru Vocea Basarabiei săptămâna trecută. „Biserica rusă nu este cu adevărat o biserică, ci un organ de propagandă și ideologic al Kremlinului”.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Serie de explozii în locuri publice din Rusia. Principalii suspecți: pensionari, victime ale unor escrocherii

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Partenerii noștri