Liderii europeni au ajuns la un acord pentru recunoaşterea reciprocă a testelor rapide pentru COVID-19
Statele membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri cu privire la recunoaşterea reciprocă a testelor antigen, în ajunul unui nou summit european dedicat coordonării luptei împotriva pandemiei, relatează AFP, citând surse diplomatice, potrivit Agerpres.
O procedură scrisă a fost lansată pentru confirmarea acestui acord înainte de începerea summitului, joi.
Testul antigen nu necesită analize de laborator, iar rezultatul poate fi cunoscut pe loc în numai 10-30 de minute, dar acesta este considerat mai puţin sigur decât testul PCR.
Comisia Europeană pledează din noiembrie 2020 pentru utilizarea testelor antigenice rapide, pe lângă testele PCR, pentru a limita propagarea virusului, a detecta infectările cu SARS-CoV-2 şi a limita măsurile de izolare sau carantină.
Aceste teste rapide sunt considerate drept o soluţie pentru călătorii care se întorc dintr-o ţară non-europeană.
Franţa, în special, a cerut această recunoaştere reciprocă a testelor antigen.
„Între Franţa şi Irlanda, testele PCR funcţionează, pentru că nu diferă, dar nu este şi cazul testelor antigen, deoarece Irlanda nu le recunoaşte încă”, declarase duminică secretarul de stat francez Clement Beaune.
Comisia recomandă utilizarea testului antigen „în situaţii specifice”, pentru a identifica prompt contaminarea într-un nou focar al epidemiei sau pentru a monitoriza „persoanele cu risc ridicat”, cum ar fi personalul medical sau cel din căminele de bătrâni.
Editor : Monica Bonea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News