Live

Lăsați cu ochii în soare de o multinațională, și-au făcut propria afacere: „De ce să nu arătăm ce putem face noi aici, în secuime?”

Sergiu Voicu Data actualizării: Data publicării:
Antreprenorul Laszlo Odon Fejer a accesat bani europeni pentru a deschide o fabrică de procesare a laptelui pentru producătorii din zona Târgu Secuiesc Foto: captură video Digi24

Platforma industrială din Târgu Secuiesc este un proiect pus în practică cu ajutorul fondurilor europene. Are șase hale, toate ocupate momentan, și 14 hectare de teren, din care 6 hectare sunt încă libere pentru investitori. În hale își desfășoară activitatea 18 companii, din diverse domenii.

„Paleta e largă, de la abator până la fabrica de bere artizanală, fabrica de lactate, fabrica care produce ștanțuri pentru prelucrarea hârtiei și a cartonului, avem fabrici pentru industria auto, avem spălătorie, un ITP, o vulcanizare, fabrică de șuruburi, afacere tipografică, o fabrică pentru prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor”, enumeră Tamas Szollosi – administratorul parcului industrial.

„Mediul privat din regiunea noastră nu este pe primul loc, ca să fiu foarte bine înțeles, în ceea ce înseamnă atragere de bani europeni, cel puțin asta am văzut în primul ciclu financiar. După aceea, a început și mediul privat să se apropie de mediul public. Desigur, sunt câteva proiecte interesante și în mediul privat. Un proiect care acum s-a lansat deja, au început să aducă aparatură din Italia, pentru că împreună cu o cooperativă din zona orașului Târgu Secuiesc construim o fabrică de lapte”, spune Tamás Sándor - președintele Consiliului Județean Covasna.

Așadar, una dintre cele mai noi afaceri din Târgu Secuiesc este această fabrică de procesare a laptelui.

Sergiu Voicu, jurnalist Digi24: De unde v-a venit ideea să accesați bani europeni pentru a face o fabrică de lapte?

Laszlo Odon Fejer - antreprenor fabrică lactate: Eu pot să zic din necesitate. Am avut în 2016 un eveniment care, cum să zic, a forțat să mergem cu forță înainte. Una din multinaționalele din Covasna a zis că nu se mai preia de la o zi la alta laptele produse în depresiunea Târgu Secuiesc și să facem ce vrem cu ele.

- A fost un moment în care ați găsit oportunitatea, ați găsit o nișă de dezvoltare. V-ați gândit: de ce să nu facem ceva cu laptele nostru local? E greu să faci un proiect european prin care să faci o fabrică de procesare a laptelui?

- Nu e ușor și prima dată să știți că în cooperativă sunt foarte mulți fermieri mici și ca să convingi pe dânșii să le arăți care-i viitorul... Și atunci am venit eu și am zis că nu, să știți că aceasta e soluția, să avem o cooperativă a noastră. Să colectăm noi laptele, să procesăm noi laptele, să mâncam și să vindem noi niște produse originale românești în toată țara. Și atunci, acest eveniment m-a ajutat și ne-a ajutat ca să apelăm la fondurile europene. Și atunci am depus un proiect de 2,6 milioane de euro pe care am și câștigat. De ce să nu arătăm ce putem face noi aici în secuime, ce produse originale putem să oferim? Și atunci asta a fost ocazia. Această fabrică o să producă, pot să zic, trei produse principale. Am decis să producem numai lapte, unt și cremă de lapte.

- Nu v-a fost frică de toată birocrația de până acum?

- Ori cu birocrație, ori fără birocrație trebuie să facem ceva pentru fermierii noștri, pentru a trăi mai bine. Să nu fim, cum să zic, legați de multinaționale, să nu importăm laptele 80% din alte țări! spune antreprenorul Laszlo Odon Fejer.

Fabrica de produse lactate din Târgu Secuiesc este doar unul dintre exemplele de investiție privată dezvoltată cu bani europeni în județul Covasna.

Despre alte proiecte cu finanțare europeană puteți afla urmărind aici emisiunea „Europa. Mi-e bine, ți-e bine”, care se difuzează în fiecare duminică de la ora 16:00 la Digi24.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O „eroare” a UNEFS a lăsat fără bani zeci de studenți premiați la un concurs cu fonduri europene

Corina Crețu: „Nu există localitate în România care să nu fi beneficiat de fonduri europene”

România a încasat 1,9 miliarde de euro din fondurile structurale UE 2021-2027. Rata de absorbție e de 6,11%

Viktor Orban va pierde 1 miliard de euro din fondurile UE până la sfârşitul anului: „Sunt mulţi bani, mai ales pentru Ungaria”

Partenerii noștri