Juncker, preşedintele CE: Viktor Orbán a fost întotdeauna un erou. Am o bună relaţie cu el
Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a spus despre prim-ministrul ungar, Viktor Orbán, că a fost întotdeauna un erou, însă a apărat politicile Bruxelles-ului privind sancţionarea Ungariei şi Poloniei cu privire la încălcarea statului de drept.
Declaraţia lui Juncker a fost dată publicităţii duminică. Într-un interviu acordat publicaţiei poloneze Rzeczpospolita, el a spus că îl respectă pe Orbán, liderul ungar pe care l-a salutat în trecut cu apelativul „dictatorule”.
„Îl ştiu din a doua jumătate a anilor 1990, când a devenit prima dată prim-ministru. Înainte de asta, l-am admirat pentru curajul de care a dat dovadă când armata sovietică se afla încă în Ungaria”, a spus Juncker, citat de politico.eu. „Pentru mine, el a fost întotdeauna un erou. Personal, am o bună relaţie cu el. Şi sunt sigur că şi el ar spune acelaşi lucru despre mine. Timp de mai mulţi ani, l-am numit pe Orbán, în privat, dictator şi el ar râde de asta”.
Remarcile lui Juncker vin după ce o campanie împotriva lui şi a Bruxelles-ului a fost demarată de guvernul lui Orbán. În consecinţă, partidul pe care îl conduce liderul ungar, Fidesz, a fost exclus din PPE (Partidul Popular European), din care face parte şi Juncker.
În interviu, Juncker a apărat politicile duse la Bruxelles privind Europa Centrală, în atenţie după ce UE a decis sancţionarea Ungariei şi Poloniei pentru încălcarea statului de drept.
„Statul de drept este piatra de temelie a Uniunii Europene. Din când în când, anumite ţări îşi permit o anumită nesubordonare, în funcţie de cine se întâmplă să fie la putere şi de stadiul ciclului politic în care se află. Dar sunt încrezător că, în câţiva ani, aceste probleme nu ne vor mai da bătăi de cap”, a declarat el.
Juncker a adăugat că ţările care s-au aflat sub regim sovietic „au nevoie de timp pentru a asimila faptul că statul de drept este unul dintre fundamentele” blocului comunitar.
Preşedintele CE a negat acuzaţiile că a ignorat interesele ţărilor din Europa Centrală. „Cum poate fi spus că sunt împotriva Europei Centrale? Am făcut tot ce am putut ca aceste ţări să poată adera la zona euro pe baza realizărilor lor. Dar este adevărat că în timpul mandatului meu am vizitat Polonia o singură dată. Asta nu este suficient”.
Având în vedere predicţiile că numeroşi eurosceptici vor face parte din viitorul Parlament European, Juncker a afirmat: „Cu siguranţă, va fi diferit. Totuşi, cred că în aceste alegeri cei care promovează naţionalismul absurd vor plăti preţul”.
Alegerile europarlamentare vor avea loc în perioada 23 - 26 mai.
Sursa: News.ro
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News