Live

Italienii vor fi obligaţi să poarte mască în exterior și ar putea fi supravegheați de armată

Data publicării:
Foto: GettyImages

Italienii vor fi obligaţi în curând să poarte mască permanent în exterior, a declarat miercuri ministrul Sănătăţii din Italia, Roberto Speranza. El a confirmat astfel informaţiile apărute în presă privind noi măsuri pentru ţinerea sub control a răspândirii coronavirusului, relatează DPA, citată de Agerpres.

Guvernul intenţionează să extindă obligaţia de a purta mască şi în exterior, a spus Speranza în Camera Deputaţilor, camera inferioară a parlamentului.

Măsura ar urma să fie inclusă într-un decret programat a fi adoptat miercuri, a adăugat el.

Speranza a mai spus că va exista o aplicare mai strictă a regulilor de distanţare în spaţiile publice, dat fiind riscul de contaminare în adunările de persoane.

La petreceri și ceremonii private ar putea fi impus un număr limitat de persoane - 200 în cazul nunților -  și va rămâne în vigoare regula care prevede prezența pe stadioane a cel mult o mie de spectatori, cu ocazia evenimentelor sportive majore.

Pentru ca toate aceste reguli să fie respectate, guvernul va cere și ajutorul armatei, care va suplimenta efectivele trimise pe străzi, potrivit La Stampa.

Localurile s-ar putea închide la ora 22.00 sau 23.00, potrivit presei. Speranza a spus însă că nu va fi vorba despre noi restricții.

Numărul de persoane din magazine va fi limitat în continuare în funcție de spațiu, restaurantele vor trebui să respecte distanțarea, iar discotecile vor rămâne închise.

Purtarea măştii este deja obligatorie pentru activităţi în exterior în unele regiuni din Italia, printre care Sicilia, Campania şi Lazio. Ultimele două sunt regiunile care includ oraşele Napoli şi Roma.

Obligativitatea nu se aplică pentru copiii de sub şase ani, persoanele cu dizabilităţi, clienţii din exterior ai barurilor şi restaurantelor sau persoanele care fac sport ori exerciţii fizice.

Autorităţile italiene intensifică măsurile pentru limitarea răspândirii coronavirusului, ca răspuns la o creştere semnificativă a numărului zilnic de contaminări, care a ajuns la cel mai ridicat nivel de după sfârşitul lunii aprilie.

Luni, au fost înregistrate 2.257 de cazuri pentru 24 de ore, comparativ cu 1.494 în urmă cu o săptămână.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Vicepremierul italian Matteo Salvini riscă şase ani de închisoare. Ce acuzații îi aduc procurorii

Partenerii noștri