Live

Galerie Foto Italia a declarat stare de urgență în nordul țării. Cinci regiuni sunt afectate de cea mai gravă secetă din ultimii 70 de ani

Data publicării:
Nordul Italiei trece prin cea mai gravă secetă din ultimii 70 de ani, fluviul Pad secând pe anumite porțiuni ale cursului său. Foto - Profimedia Images

Italia a declarat luni stare de urgență pentru zonele din jurul fluviului Pad, care reprezintă aproape o treime din producția agricolă a țării și care trec prin cea mai gravă secetă din ultimii 70 de ani, transmite Reuters.

Decretul guvernamental va permite autorităților să treacă peste formalități și să acționeze imediat dacă consideră că este necesar pentru a putea impune raționalizarea apei în cazul gospodăriilor și afacerilor.

Padul este cel mai lung râu din Italia, cu o lungime de peste 650 de kilometri, trecând prin nordul bogat al Italiei. Însă, multe porțiuni de pe cursul fluviului au secat iar fermierii spun că debitul este atât de slab încât apa mării intră pe continent, distrugând culturile.

Guvernul a declarat într-un comunicat că măsurile de urgență vor viza terenurile care sunt la granița fluviului precum și bazinele hidrografice ale Alpilor estici.

Prin extensie, autoritățile introduc o stare de urgență în cinci regiuni din nord – Emilia-Romagna, Friuli-Veneția Giulia, Lombardia, Piemont și Veneto – alocând o sumă inițială de 36,5 milioane de euro pentru a le ajuta să gestioneze penuria de apă.

„Starea de urgență este menită să gestioneze actuala situație cu puteri și mijloace extraordinare, cu măsuri de ajutor și asistență pentru populația afectată”, a transmis guvernul.

Executivul a adăugat că măsuri suplimentare ar putea fi luate în viitor pentru a face față secetei despre care autoritățile responsabile spun că afectează tot mai mult centrul Italiei după o iarnă și o primăvară extrem de uscate, urmate de un început de vară excepțional de călduros.

Presa din Italia a relatat că premierul Mario Draghi ia în considerare numirea unui comisar să coordoneze măsurile de răspuns la secetă într-un mod similar cum a făcut guvernul prin crearea unei funcții de comisar care gestionează criza coronavirusului.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mersul pe trotinetă electrică, doar cu asigurare și cască. Țara europeană care a înăsprit codul rutier

Italia a învins Slovacia în finală şi a câştigat Billie Jean King Cup. Sezon remarcabil pentru Paolini

Doi italieni sunt cercetați penal pentru spionaj în favoarea Rusiei

Atenţionare de călătorie MAE: Grevă generală ce va afecta toate tipurile de transport din Italia, la finalul lunii noiembrie

Partenerii noștri