Live

Investiții care pot aduce românii acasă. Familia unui medic din Timișoara se reunește grație banilor europeni

Sergiu Voicu Data publicării:
Medicul Gabriel Ivănică (al doilea din dreapta) vrea să facă o clinică modernă de cardiologie cu ajutorul banilor europeni și speră că așa își va putea aduce în țară familia din străinătate Foto: captură Digi24

Dacă instituțiile statului nu s-au mobilizat prea bine în atragerea de bani europeni în sănătate, sunt inițiative private demne de luat în calcul. Un astfel de exemplu este la Timișoara. Gabriel Ivănică este medic cardiolog, dar și antreprenor. 

Gabriel Ivănică: Ca medic am 42 de ani de experiență, iar ca și cardiolog, am experiență de aproximativ 28 de ani.

Sergiu Voicu: Câte intervenții ați avut?

- Până în prezent am avut peste 9.000 de intervenții, dintre care la copii au fost în jur de 2.000 de intervenții, la copii sub 20 de kilograme.

- Și după atâția ani de experiență, ați decis să porniți o clinică privată. Motivul? Ce v-a impulsionat să faceți asta?

- Mai întâi de toate că toată familia mea este o familie de medici. Am doi copii care sunt medici cardiologi, am o noră care este medic anestezist în Germania. Unul dintre copii lucrează cu mine la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, are aceeași pregătire ca și mine. A studiat în Franța pe electrofiziologie și ablație prin radiofrecvență. Și am un băiat care este în Germania, în prezent este șef de clinică la Beringen. Se ocupă de angiocoronarografie. Și având în vedere că ne-am întors de acolo cu experiență, și eu, și ei - pentru că și eu am fost în Franța în 96-97 și am introdus pentru prima oară în România electrofiziologia modernă și ablația prin radiofrecvență. Având în vedere că lucrurile au evoluat de atunci până în prezent, vrem să ne aliniem la standardele europene și să introducem și în România cele mai noi metode de intervenții pe cord, astfel încât oamenii să nu mai alerge în străinătate, ci să poată să vină aici și să-și rezolve problemele.

Și prin această clinică voi strânge familia la un loc, dar nu numai atât - și prieteni de-ai noștri, și cunoștințe de-ale noastre care sunt medici foarte cunoscuți în Germania sau în Franța sau într-alte locuri din lume vor să lucreze într-o clinică în România, pentru că oricât de bine te-ai simți din punct de vedere financiar în străinătate, tot străin te simți într-o țară care nu îți aparține.

- Ce înseamnă acest proiect european, cât de mare este?

- Eu am atras un milion de euro, pentru că asta a fost maximum.

Pentru zona de vest a țării, județul Timiș este campion incontestabil la absorbția de fonduri europene. O arată chiar datele oficiale. Doar în ultimii 6 ani au fost semnate 330 de contracte de finanțare și au fost investite 3,7 miliarde de lei, sume nerambursabile.

Mai multe detalii despre investițiile cu bani europeni din județul Timiș aflați urmărind AICI emisiunea „Europa. Mi-e bine, ți-e bine”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bătrân de 70 de ani din Timișoara, prins în flagrant după ce a preluat un colet cu 9 kilograme de cannabis primit din Spania

35 de ani de la Revoluție: Balconul Operei din Timișoara s-a umplut de oameni, la aceeași oră când oamenii strigau în 1989 „Libertate”

Patru medici și o asistentă din Timișoara au recunoscut că au luat mită. Pe lângă bani, ar fi primit miere și bulion

Zile de doliu la Timișoara în amintirea eroilor căzuți în Revoluția din 1989. Mărturiile revoluționarilor

Partenerii noștri