Live

Investigație jurnalistică: 17.000 de zone din Europa sunt contaminate cu poluanți „eterni”. Compușii chimici au ajuns și în corpul uman

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Nu mai puţin de 17.000 de zone din Europa sunt contaminate cu PFAS, aşa-numiţii poluanţi „eterni”, în 2.100 dintre acestea fiind înregistrate niveluri periculoase pentru sănătate. Acestea sunt concluziile publicate joi de 17 media, printre care Le Monde şi The Guardian, în urma unei investigaţii care a durat câteva luni, transmite AFP, citată de Agerpres.

Denumită „Forever Pollution Project” - o aluzie la aceşti compuşi chimici de sinteză cvasi-indestructibili şi dezvoltaţi încă din anii 1940 pentru a rezista la apă şi căldură - investigaţia se bazează pe date şi „mii de eşantioane prelevate din mediu” şi metodologii ale experţilor care, potrivit acestora din urmă, au făcut posibilă, în premieră, o cartografiere la nivel european a zonelor contaminate şi a celor suspectate de a fi contaminate.

Un lac norvegian, Dunărea, un râu din Cehia şi zone vaste din jurul majorităţii bazinelor chimice industriale... Colectivul de jurnalişti îşi prezintă concluziile cartografierii validate după „o formă de «peer-reviewed journalism», pe modelul studiilor ştiinţifice evaluate de alţi cercetători”.

„Conform estimărilor noastre prudente, Europa are peste 17.000 de situri contaminate la niveluri care necesită atenţia autorităţilor publice (peste 10 nanograme pe litru). Contaminarea din acele locuri atinge niveluri considerate periculoase pentru sănătate de experţii consultaţi de noi (peste 100 de nanograme pe litru) în mai mult de 2.100 de hotspoturi”, a indicat cotidianul francez.

Jurnaliştii au localizat, de asemenea, douăzeci de fabrici producătoare de PFAS, dintre care cinci în Franţa, şi 230 de fabrici identificate drept utilizatoare de PFAS, compuşi cu proprietăţi antiadezive şi impermeabile, utilizaţi în industrie şi prezenţi în obiecte utilizate în viaţa de zi cu zi: produse de teflon, ambalaje alimentare, textile, automobile.

Fabricile de producţie sunt localizate în principal în Germania, leagănul chimiei industriale odată cu înfiinţarea în special a companiilor Archroma şi a americanilor 3M-Dyneon şi W.L. Gore, iar în Franţa cu Arkema şi Daikin, la sud de Lyon, dar şi cu Chemours şi Solvay. „Urmează Regatul Unit cu trei locaţii, Italia (două), apoi Polonia, Spania, Ţările de Jos şi Belgia (una)”, adaugă Le Monde.

Plecând de la aceste locaţii, dar şi prin identificarea activităţilor industriale curente sau trecute, jurnaliştii au identificat 21.500 de locuri „prezumate contaminate” din Europa, în special zone din jurul aeroporturilor, care utilizează spume pentru stingerea incendiilor ce conţin PFAS.

„Prelevate de echipe ştiinţifice şi agenţii de mediu din 2003 până în 2023, zecile de mii de date culese arată: în prezent, rare sunt locurile, inclusiv cele mai intime, precum corpurile noastre, ferite de această contaminare omniprezentă, încă în mare măsură necunoscută publicului”, notează cotidianul.

Autorităţile sanitare germane, daneze, olandeze, norvegiene şi suedeze au depus la Agenţia europeană pentru produse chimice (ECHA), la jumătatea lunii ianuarie, un proiect ce vizează interzicerea acestor compuşi, susţinute de alte ţări, inclusiv de Franţa, care şi-a prezentat recent propriul „plan de acţiune”, notează AFP.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ungaria se anunță pregătită să renunțe la petrolul rusesc. Care e însă prețul pe care UE ar trebui să-l plătească

Înalta Curte: Pensiile anticipate parțiale ale românilor care au locuit în zone poluate nu pot fi recalculate

Danemarca va planta un miliard de copaci pe terenuri agricole în următorii 20 de ani

Acord între instituțiile europene pe bugetul UE pentru 2025: sunt alocate cu 10,5 miliarde de euro mai multe fonduri față de 2023

Partenerii noștri