În ciuda protestelor, o apropiată a premierului ceh, acuzat de corupție, a fost numită ministru al Justiției
Preşedintele ceh, Milos Zeman, a învestit-o marţi pe Marie Benesova în postul de ministru al justiţiei, deşi continuă manifestaţiile împotriva acestei numiri despre care opoziţia consideră că ameninţă independenţa justiţiei şi ar fi un ajutor pentru premierul Andrej Babis, investigat într-un dosar de corupţie, relatează agenţiile AFP şi Reuters.
Mii de manifestanţi au participat şi marţi la un „Marş pentru independenţa justiţiei” pe străzile Oraşului Vechi din Praga, precum şi în alte oraşe ale ţării, în timp ce la Castelul Praga se desfăşura ceremonia de învestire a noului ministru al justiţiei. În discursul său, preşedintele Zeman a cerut accelerarea procedurilor judiciare, estimând că ritmul lent al acestora este principala deficienţă a sistemului judiciar al Cehiei.
Opoziţia şi ONG-ul „Milioane de momente pentru democraţie” afirmă că vor continua protestele împotriva noului ministru al justiţiei. Principala lor preocupare este că Marie Benesova ar putea influenţa urmărirea penală împotriva premierului Andrej Babis, inculpat pentru o presupusă fraudă cu fonduri europene.
„Înlocuirea ministrului Knezinek (care a demisionat pe 18 aprilie n.red) cu Marie Benesova, loială lui Babis, ar putea conduce la preluarea sub control a sistemului judiciar, cu obiectivul de a influenţa ancheta asupra fraudei” de care este bănuit şeful guvernului, afirmă liderul partidului de opoziţie TOP 09, Jiri Pospisil.
Partidul naţionalist ANO al premierului Babis a câştigat alegerile din octombrie 2017 şi deţine 78 din cele 200 de mandate ale camerei inferioare a parlamentului. El conduce un guvern minoritar într-o coaliţie cu formaţiunea social-democrată CSSD, având de asemenea sprijinul comuniştilor.
Sursa: Agerpres
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News