Live

Harry și Meghan vor pierde titlurile regale și nu vor primi bani publici. Ce spune regina Elisabeta a II-a

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Getty Images

Ducii de Sussex, prințul Harry și Meghan Markle, își vor pierde titlurile regale și nu vor primi fonduri publice pentru îndatoririle regale, relatează BBC.

De asemenea, potrivit unui comunicat al Palatului Buckingham, ducii de Sussex au anunțat că intenționează să înapoieze banii primiți pentru renovarea vilei Frogmore Cottage, care va rămâne reședința lor din Marea Britanie.

De acum înainte, cei doi nu o vor mai reprezenta în mod oficial pe regina Elisabeta a II-a. Aceste decizii au fost luate după anunțul lor privind retragerea din funcțiile regale pe care le dețineau.

Palatul Buckingham a mai transmis că ducii de Sussex au înțeles că trebuie să renunțe la îndatoririle regale, inclusiv cele militare oficiale.

„Ei nu vor mai primi bani publici pentru îndatoririle regale”, se subliniază în comunicat.

„Cu binecuvântarea Reginei, cei doi vor continua să conducă mecenatele și asociațiile private. În timp ce nu vor mai putea reprezenta în mod oficial Regina, cuplul de Sussex a menționat în mod clar că tot ce vor face în continuare va fi în acord cu valorile Majestății Sale. Cuplul de Sussex nu va mai folosi titlurile regale în măsura în care nu vor mai munci în Familia Regală”, se mai arată în comunicat.

Regina Elisabeta, reacție după acord: Sunt în mod special mândră de Meghan

Într-un alt comunicat de presă, regina Angliei spune că, după „multe luni de conversații și alte discuții recente”, este „mulțumită că împreună am găsit o cale constructivă și încurajatoare pentru nepotul meu și familia lui”.

Harry, Meghan și Archie vor rămâne mereu membri iubiți ai familiei”, se mai arată în comunicat.

„Recunosc provocările prin care au trecut în ultimii doi ani și îi sprijin în dorința lor de a duce o viață independentă. Vreau să le mulțumesc pentru munca depusă în întreaga țară, în Commonwealth și în alte locuri și sunt în mod special mândră de Meghan pentru cât de rapid s-a integrat în familia noastră. Este dorința întregii noastre familii ca acordul de astăzi să le permită să înceapă o viață nouă, cu bucurii și liniștită”, a mai transmis monarhul britanic.

Redactor: G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage

Partenerii noștri