Live

Guvernul francez a convins Parlamentul European să-și extindă prezența la Strasbourg. Decizia de a închiria o nouă clădire, contestată

Data publicării:
Clădirea „Osmose” de lângă sediul istoric al Parlamentului European din Strasbourg. Foto: Profimedia Images

Parlamentul European a aprobat miercuri închirierea unei noi clădiri în apropierea sediului său din Strasbourg, pe care Franţa i-a propus să o închirieze la un preţ preferenţial cu speranţa de a ancora această instituţie pe teritoriul său, relatează AFP, preluată de Agerpres. 

Proiectul, contestat de eurodeputaţi în special de social-democraţi din grupul (S&D), necesita aprobarea din partea Comisiei pentru probleme bugetare, care l-a aprobat cu o largă majoritate (26 de voturi pentru, 11 împotrivă, trei abţineri). 

Capitală a Alsaciei, Strasbourg (estul Franţei) este sediul oficial al Parlamentului European, dar cea mai mare parte a activităţii parlamentare se desfăşoară de fapt la Bruxelles, iar oraşul nu găzduieşte decât sesiunile plenare, timp de patru zile în fiecare lună. 

Deplasările dus-întors ale europarlamentarilor constituie obiectul unor dezbateri de decenii între susţinătorii unui sediu unic la Bruxelles şi apărătorii statutului de capitală europeană a Strasbourgului. 

Pentru a ancora mai mult instituţia pe teritoriul său, guvernul francez a propus Parlamentului European să-i închirieze un imobil de 15.000 de m2, în apropierea sediului său istoric, ceea ce i-ar permite să se extindă. 

Această clădire, denumită „Osmose” este nelocuită încă de la finalizarea sa în 2021. Parlamentul European şi guvernul francez s-au pus de acord pentru ca instituţia UE să o achiziţioneze, dar proiectul a rămas fără rezultat. 

Şefa guvernului francez Elisabeth Borne a propus atunci ca autorităţile franceze să cumpere ele însele clădirea şi să o închirieze Parlamentului European pentru preţul atractiv de circa 700.000 de euro pe an. 

„Mă bucur de decizia Parlamentului European de a-şi dezvolta prezenţa în Strasbourg cu clădirea «Osmose»”, a reacţionat ea pe Twitter miercuri după vot, apreciind că acest proiect „ameliorează condiţiile de muncă” ale eurodeputaţilor. 

„Adevărul este că noi nu avem nevoie de această clădire la Strasbourg. Ea nu este adaptată necesităţilor”, a criticat eurodeputatul leton Nils Usakovs, care a urmărit dosarul pentru grupul S&D. 

„Într-o vreme în care numeroşi cetăţeni europeni luptă pentru a face faţă consecinţelor inflaţiei, noi credem că banii contribuabililor trebuie să fie utilizaţi într-un mod prudent şi responsabil”, a adăugat el.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Opt condamnări în Franţa legate de uciderea unui profesor care a arătat în clasă o caricatură a Profetului Mohamed

„Curajul ei a mișcat lumea întreagă”. Gisele Pelicot, omagiată de președintele Macron și alți politicieni, la finalul procesului

Viktor Orban: Grupul politic Patrioți pentru Europa va schimba tot la Bruxelles, cum a făcut Donald Trump în SUA

Rusia încearcă să racoleze influenceri folosind tactici ca la alegerile din Moldova și România, acuză guvernul francez

Partenerii noștri