Gripa revine în forță în Europa și aduce amenințarea unei „duble pandemii” prelungite
Gripa a revenit în Europa în această iarnă într-un ritm mai rapid decât se așteptau autoritățile medicale, după ce aproape a dispărut anul trecut, stârnind îngrijorări cu privire la o „dublă pandemie” prelungită, relatează Reuters.
Carantina, purtarea măștii de protecție și distanțarea socială, care au devenit normale în Europa în timpul pandemiei de COVID-19, au eliminat gripa iarna trecută, eradicând temporar un virus care la nivel global ucide aproximativ 650.000 de persoane pe an, potrivit cifrelor UE.
Lucrurile s-au schimat însă în această iarnă, deoarece țările adoptă măsuri mai puțin stricte pentru a lupta împotriva COVID-19 datorită vaccinării pe scară largă.
De la jumătatea lunii decembrie, virusurile gripale au circulat în Europa cu o rată mai mare decât cea așteptată, a raportat luna aceasta Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC).
În decembrie, numărul cazurilor de gripă în unitățile europene de terapie intensivă a crescut constant până la 43 în ultima săptămână a anului, arată datele ECDC și ale Organizației Mondiale a Sănătății.
Cifra este mult sub nivelurile dinaintea pandemiei, în condițiile în care în aceeași perioadă a anului 2018 erau peste 400 de cazuri la ATI.
Dar este o creștere mare față de anul trecut, când a existat un singur caz de gripă într-o unitate de terapie intensivă în toată luna decembrie, arată datele.
Revenirea virusului ar putea fi începutul unui sezon gripal neobișnuit de lung, care s-ar putea întinde până în vară, a declarat pentru Reuters expertul de top al ECDC pentru gripă, Pasi Penttinen.
„Dacă vom începe să ridicăm toate măsurile de prevenție, marea îngrijorare pe care o am pentru gripă este că, pentru că am avut o perioadă atât de lungă fără circulație a virusului gripal la populația europeană, poate ne vom îndepărta de tiparele sezoniere normale”, a spus el.
Penttinen a a explicat că renunțarea la măsurile restrictive în primăvară ar putea prelungi circulația gripei cu mult peste sfârșitul normal al sezonului european, în mai.
O „dublă pandemie” ar putea pune o presiune excesivă asupra sistemelor de sănătate deja supraîncărcate, arată ECDC.
În Franța, trei regiuni - inclusiv regiunea Paris - se confruntă cu o epidemie de gripă, potrivit datelor publicate de ministerul francez al Sănătății săptămâna trecută. Alte regiuni sunt într-o fază pre-epidemică.
În acest sezon, Franța a înregistrat până acum 72 de cazuri grave de gripă, cu șase decese.
Complicând și mai mult lucrurile, tulpina dominantă de gripă care circulă în acest an pare să fie H3 a virusului A, care provoacă de obicei cele mai grave cazuri în rândul vârstnicilor.
Penttinen a spus că este prea devreme pentru a face o evaluare finală a vaccinurilor antigripale, deoarece este nevoie de un număr mai mare de pacienți bolnavi pentru acest lucru. Dar testele de laborator arată că vaccinurile disponibile în acest an „nu sunt optime” împotriva H3.
Acest lucru se datorează în mare parte faptului că tulpina a circulat foarte puțin sau deloc când s-a făcut compoziția vaccinurilor anul trecut, ceea ce a făcut mai dificil pentru producătorii de vaccinuri să prezică ce tulpină va fi dominantă în sezonul gripal viitor.
Vaccines Europe, care reprezintă cei mai importanți producători de vaccinuri din regiune, a recunoscut că selecția tulpinii a fost îngreunată de circulația foarte scăzută a gripei anul trecut, dar a adăugat că încă nu există suficiente date pentru a evalua eficacitatea vaccinurilor din acest sezon.
Vaccinurile împotria gripei sunt adaptate în fiecare an pentru a le face cât mai eficiente împotriva virusurilor gripale aflate în continuă schimbare. Compoziția lor este decisă cu șase luni înainte de începerea sezonului gripal, pe baza circulației virusurilor în emisfera opusă. Asta le dă timp producătorilor de medicamente să dezvolte și să prpducă dozele necesare.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News