Franța insistă ca statele UE care încalcă libertatea presei și egalitatea în drepturi să nu primească fonduri europene
Guvernele UE care subminează drepturile fundamentale precum egalitatea și libertatea presei ar trebui să fie sancționate financiar în cadrul fondului european de relansare economică, care însumează 750 de miliarde de euro, a declarat ministrul francez al Afacerilor Europene, pentru Financial Times.
Clément Beaune, noul ministru pentru Afaceri Europene al Franței, a afirmat că guvernul va insista pentru crearea unui mecanism puternic de respectare a statului de drept, prin care acordarea miliardelor de euro din ajutorul financiar european va fi condiționată de respectarea valorilor fundamentale, în contextul evenimentelor recente din Polonia și Ungaria.
„Nu le putem spune cetățenilor francezi, polonezi, ungari și europeni că (noi) putem avea solidaritate financiară în Europa și să nu ne pese cum regulile fundamentale ale democrației, libertatea presei și egalitatea în drepturi sunt respectate”, a declarat acesta pentru Financial Times.
În cadrul summit-ului maraton privind pachetul de relansare, liderii europeni au păstrat deschisă modalitatea de aplicare a mecanismului de respectare a statutului de drept, după ce Polonia și Ungaria s-au opus acestei măsuri. Andrzej Duda și Viktor Orban au transmis că guvernele lor au fost luate în mod incorect în vizor de către măsuri. Statele membre, alături de Comisia Europeană și Parlamentul European, trebuie să cadă de acord cum va funcționa această condiționalitate, cu scopul de a finaliza întregul pachet până la sfârșitul anului.
Franța este aliată cu statele nordice și Olanda împotriva acordării fondurilor euopene statelor care neglijează principiile fundamentale ale UE. Beaune a declarat că sancțiunile financiare sunt „ceva ce trebuie să dezvoltăm, pentru că măsurile legale și financiare sunt cele mai puternice instrumente” împotriva încălcărilor statului de drept.
„Dacă există dubii despre cât de fermă este UE în privința valorilor sale de bază, atunci vor exista dubii în mințile fiecărui cetățean despre relevanța acestui proiect. Europa nu este doar o piață, ci un proiect cultural și politic”, a spus ministrul, care a fost consilierul pe afaceri europene al președintelui Emmanuel Macron.
Confruntarea Uniunii Europene cu statele est-europene refractare s-a intensificat după ce guvernul Poloniei a declarat că va ieși dintr-un tratat internațional privind protecția femeilor împotriva violenței domestice. Comisia Europeană a criticat Polonia pentru delimitarea „zonelor libere de LGBTI” în șase orașe. Comisia a decis săptămâna trecută să sisteze acordarea de fonduri pentru aceste orașe, care făceau parte din schema de înfrățire a orașelor europene.
Beaune a spus că menținerea statului de drept este o „problemă existențială” pentru UE. „Nu este despre Vest împotriva Est sau despre a da o lecție țărilor. Dacă ai un mecanism de respectare a statului de drept, acesta nu ar trebui să țintească ex ante nici o țară, dar dacă vreun guvern încalcă statul de drept, ar trebui să existe elemente de sancțiuni - financiare și legale".
Redactor: Alexandru Costea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News