Live

Fostul procuror-șef albanez a fost arestat în Italia pentru corupție. A încercat să fugă de autorități

Data actualizării: Data publicării:
Adriatik Llalla, fostul procuror-șef al Albaniei, este primul oficial de top condamnat de noile instituții judiciare fondate pentru a combate corupția. Foto: Profimedia Images

Fostul procuror-șef al Albaniei a fost arestat în Italia după ce a încercat să fugă de autorități, a anunțat poliția albaneză. Adriatik Llalla a fost condamnat în octombrie pentru că a ascuns banii pe care i-a obținut din proprietăți deținute ilegal, potrivit Euronews. Pedeapsa este de doi ani de închisoare.

Llalla, care a lucrat ca procuror general al Albaniei din 2012 până în 2017, a părăsit țara după ce a fost găsit vinovat de falsificarea declarației de avere.

Poliția albaneză a spus că localizarea și arestarea lui Llalla au fost posibile în urma comunicării cu autoritățile Interpolului din Italia. De acum, vor începe procedurile de extrădare a fostului procuror.

Llalla a fost condamnat inițial în luna mai de către o curte albaneză care se ocupă de cazuri oficiale de corupție. Fostul procuror nu a reușit să justifice modul în care a obținut banii cu care a cumpărat ceva mai mult de două hectare de pământ și un apartament nou, pe lângă toate cheltuielile familiei sale în SUA și Germania.

Avocatul lui Llalla a cerut ca sentința să fie suspendată pe motive de sănătate, dar cererea a fost respinsă și a fost emis un mandat internațional de arestare pe numele fostului procuror-șef.

Corupția - o problemă cu care se confruntă unii din cei mai importanți oficiali din Albania

„Adriatik Llalla a comis o infracțiune penală și trebuie tras la răspundere penală”, a spus judecătorul din acest caz. Lui Llalla i-au fost confiscate proprietățile și îi este interzis să dețină orice funcție publică timp de 5 ani.

Corupția din rândul oficialilor de top a reprezentat o problemă majoră pentru democrația, economia și dezvoltarea socială a Albaniei. Mulți judecători și procurori au fost demiși pentru suspiciuni de corupție și obținerea ilegală de proprietăți și bani.

Llalla este primul oficial de rang înalt condamnat de noile instituții judiciare care au fost fondate pentru a combate problema corupției.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care intenţionează să meargă în Italia

Mersul pe trotinetă electrică, doar cu asigurare și cască. Țara europeană care a înăsprit codul rutier

Italia a învins Slovacia în finală şi a câştigat Billie Jean King Cup. Sezon remarcabil pentru Paolini

Doi italieni sunt cercetați penal pentru spionaj în favoarea Rusiei

Partenerii noștri