Live

Prăbușire a forintului în Ungaria. Guvernul Viktor Orban își schimbă atitudinea față de trecerea la euro

Data actualizării: Data publicării:
Forintul maghiar a ajuns la un minim istoric. Foto: Profimedia Images

Ungaria ar putea să solicite aderarea la ERM-2, anticamera zonei euro, în acest an sau anul următor, a declarat marţi ministrul Finanţelor, Mihaly Varga, în contextul în care oficialii de la Budapesta încearcă să găsească modalităţi pentru a opri prăbuşirea forintului care creează pagube economiei, informează Bloomberg.

Mihaly Varga a spus că Executivul de la Budapesta ar putea lua în considerare o solicitare de aderare la mecanismul ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb - n. r.)., care blochează moneda unei ţări într-un interval fix de schimb în raport cu moneda euro, dacă şi când va ajunge la un acord referitor la deblocarea fondurilor europene, informează Agerpres.

Deşi Varga a subliniat că aceasta nu înseamnă în mod necesar că Ungaria va adopta moneda euro în curând, simpla menţionare a unor discuţii cu privire la paşi spre moneda unică reprezintă o modificare radicală de poziţie din partea guvernului condus de Viktor Orban. În repetate rânduri, atât premierul Viktor Orban cât şi aliaţii săi au vorbit despre revizuirea statutului Ungariei de ţară membră a Uniunii Europene, din cauza conflictelor cu Bruxelles-ul pe tema statului de drept.

„ERM-2 este ceva ce orice persoană sănătoasă la cap, care se gândeşte la politica fiscală şi cea monetară, trebuie să ia în considerare”, le-a spus marţi Mihaly Varga jurnaliştilor. Oficialul a adăugat însă că aderarea la euro nu se află în prezent pe agenda Guvernului ungar şi că nu este ”momentul oportun” pentru aşa ceva.

Orice ţară care doreşte să adere la ERM-2 are nevoie de aprobarea miniştrilor de Finanţe din zona euro, a Băncii Centrale Europene şi a ministerelor şi băncilor centrale din ţările non-euro care participă la ERM-2.

Aderarea la ERM-2 ar putea face Ungaria mai competitivă, dată fiind expunerea sa pe zona euro, a spus Varga. Acesta a adăugat că guvernul de Budapesta examinează condiţiile în care Croaţia a aderat la ERM-2, înainte de aderarea sa la zona euro.

Comentariile lui Varga vin după ce marţi forintul ungar a coborât la un nou minim istoric, agravând pierderile de peste 13% înregistrate de moneda ungară în acest an, care fac din forint a treia monedă emergentă cu cele mai slabe performanţe, după peso-ul argentinian şi lira turcească. Ultima extindere a zonei euro datează din 2015, când Lituania a devenit al 19-lea stat membru al blocului monetar. Deşi toate satele membre UE, cu excepţia Danemarcei, sunt obligate să adere la zona euro, puţine ţări fac eforturi serioase pentru a se alătura zonei unice.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Atuurile politicianului maghiar care ar putea câștiga în fața lui Viktor Orban, pe care l-a numit „Al Capone al Carpaților”

Partenerii noștri