Live

Fetița de trei ani cu IQ de 171. Tată: „Simt că vorbesc cu cineva de 19 ani”

Data publicării:
FOTO: BBC

Doi părinți povestesc cum e să crești un copil devenit membru Mensa la vârsta de trei ani și prejudecățile de care se lovesc pentru că fiica lor a ajuns să fie considerată genială.

Natalie și Ben, din Marea Britanie, și-au dat seama că fiica lor, Ophelia, este diferită față de ceilalți copii atunci când la vârsta de opt luni a spus primul cuvânt. Ea a spus primul cuvânt - „bună”- cu câteva luni înainte decât un copil normal, potrivit BBC.

De aici a început totul. A început să spună culorile, literele, numerele foarte devreme, spre deosebire de alți copii”, a spus Natalie, mama fetei.

La vârsta de doi ani, Ophelia, primul copil al cuplului, deja memorase și recita alfabetul.

După ce s-au interesat despre evoluția normală a copiilor, părinții au realizat că au un copil înzestrat, așa că au dus-o la un psiholog specializat în copiii cu IQ mai mare de mediu.

Am vrut să o ajutăm să-și atingă potențialul. Nu am vrut să simtă că o forțăm prea mult, dar în același timp am vrut să fie îndeajuns de stimulată”, spune mama ei.

Ophenia a dat testul Stanford-Binet, care evaluează copiii de la vârsta de doi ani în domenii precum consțiința spațială și abilitățile verbale și logice.

Scorul mediu este de 100, majoritatea variind între 85 și 115. Ophelia a ajuns la scorul de 171.

Cu toate astea fetița are în mare parte aceleași activități precum alți copii: se joacă, sare – la fel ca ceilalți de vârsta ei, doar că se întâmplă ca ei să-i placă să învețe și să încerce lucruri noi, spune mama ei.

Atunci când discutăm, simt că discut cu o persoană de 19 ani”, afirmă tatăl Opheliei.

Psihologul specializat în copiii înzestrați spune că micuții înzestrați pot fi recunoscuți prin faptul că pun foarte multe întrebări. „Ei încep de la 5 dimineață și nu se opresc până adorm”, a declarat un psiholog pentru BBC.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bullying-ul începe încă de la grădiniță. Unul din cinci preșcolari este victima răutăților colegilor. „Copiii învață prin imitație”

Un top al statelor americane după coeficientul de inteligență 

Un băiat de 12 ani i-a depășit pe Einstein și Hawking cu un scor de 162 la testul IQ și a fost acceptat în Mensa

Legendele internetului: Cât de relevant mai este IQ-ul în contextul social actual

Partenerii noștri