Live

Exporturi ilegale de deșeuri din Marea Britanie în România. Ce spune ambasadorul britanic Andrew Noble

Data actualizării: Data publicării:
Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la București Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Ambasadorul britanic la București, Andrew Noble, reacționează la informațiile despre exporturile ilegale de deșeuri din Marea Britanie în România și spune că este îngrijorat că legăturile comerciale legale dintre Marea Britanie și România au devenit „ținta unor posibile abuzuri de natură infracțională”.

Diplomatul încurajează autoritățile române să ia toate măsurile legale necesare împotriva celor responsabili, „dacă există dovezi care să ateste un comportament infracțional”.

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră de la Garda de Coastă au mai găsit, în Portul Constanța, două containere cu deșeuri aduse din Marea Britanie, în timpul anchetei efectuate în cazul celor 16 containere descoperite în luna februarie. Cele două containere ce figurau ca sosite în terminal în luna decembrie 2019, iar în documentele prezentate la autoritatea vamală figurează că acestea sunt încărcate cu produse de uz casnic. Însă controlul efectuat de instituțiile în drept au arătat că acestea erau pline cu deșeuri.

Andrew Noble: Astfel de subiecte sunt tratate cu maximă seriozitate

Ambasadorul Andrew Noble dă asigurări că „astfel de subiecte sunt tratate cu maximă seriozitate în Marea Britanie”. Potrivit Agenției britanice de Mediu, „exportul ilegal de deșeuri este o infracțiune, iar Marea Britanie nu va ezita să ia măsuri împotriva celor care se fac responsabili de astfel de fapte. Cei vinovați pot primi pedepse cu închisoarea de până la doi ani și/sau amenzi în cuantum nelimitat”, precizează Andrew Noble.

Ambasadorul spune că la începutul acestui an, Agenția pentru Mediu din Marea Britanie a înființat un grup de lucru care acționează împotriva crimei organizate în domeniul deșeurilor, ce poate lua o varietate de forme, de la aruncarea deșeurilor periculoase în locuri nepermise la etichetarea falsă a deșeurilor în încercarea de a le exporta ilegal în alte țări.

Obiectul principal al Agenției de Mediu este să împiedice transporturile ilegale prin interceptarea la sursă, pentru a preveni exporturile. Cei care sunt suspecți de export ilegal de deșeuri pot fi trimiși în judecată și pot primi pedepse cu închisoarea de până la doi ani și/sau amenzi, urmând ca pagubele pe care le-au produs să poată fi acoperite prin sechestrarea sumelor de bani și a bunurilor obținute în urma activității infracționale.

Ambasadorul prezintă câteva statistici despre activitatea acestui organism: 

  • În 2018/19, a inspectat 926 de containere în porturi și a returnat 236 dintre acestea la sursă, pentru că deșeurile nu îndeplineau condițiile legale pentru a fi exportate. În urma acestor intervenții, în 2018/19, a prevenit exportul ilegal a 12.690 de tone de deșeuri.
  • În anii financiari 2014/2015 și 2018/19, Agenția pentru Mediu din Marea Britanie a trimis în judecată, cu succes, șapte companii și 15 persoane pentru infracțiuni legate de exportul ilegal de deșeuri. În plus, în iunie 2019, un alt caz important a fost judecat. 

În plus, Agenția investighează circumstanțele tuturor solicitărilor de repatriere pentru a-i identifica pe cei responsabili de exportul ilegal de deșeuri și a încerca să obțină returnarea voluntară a deșeurilor.

Editor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat din Kârgâstan a ajuns în portul Constanța cu o mașină de lux de 200.000 de euro, dar a rămas fără ea

MApN prezintă noi dezinformări în online care vizează granițele României și tehnică militară în Portul Constanța: Totul este Fake News

Bolid de lux căutat de autoritățile din Franța, găsit de poliţiştii de frontieră în Portul Constanța. Ce valoare avea mașina

Un bărbat a fost arestat după ce a furat zeci de componente de semnalizare CFR din zona Palas, Portul Constanţa

Partenerii noștri