Live

Eurodeputata Eva Kaili, acuzată de corupție, nu scapă de procedura de ridicare a imunităţii parlamentare

Data publicării:
Eva Kaili. Foto: Profimedia Images

Tribunalul din cadrul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a respins marţi seara ca inadmisibilă acţiunea eurodeputatei Eva Kaili, suspectată de fraudă şi corupţie, care solicitase încetarea procedurii de ridicare a imunităţii parlamentare.

Eva Kaili, fostă vicepreşedintă a Parlamentului European, a încercat să se opună cererii procurorului public european Laura Kovesi de a-i anula imunitatea, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Eurodeputata a considerat, de asemenea, că o decizie a preşedintei PE Roberta Metsola este ilegală şi a decis să depună o moţiune în plenul legislativului european şi să o înainteze Comisiei pentru afaceri juridice (JURI).

Parchetul european (EPPO) a demarat procedura în cadrul unei anchete privind gestionarea alocaţiilor parlamentare pentru asistenţi şi suspiciunile de fraudă în dauna bugetului UE.

Dosarul este separat de cel de luare de mită în care este implicată Kaili. Procuratura din Belgia nu a solicitat ridicarea imunităţii eurodeputatei în timpul anchetei, deoarece consideră că aceasta a fost prinsă în flagrant. Scandalul respectiv a izbucnit la sfârşitul lui 2022, când au apărut informaţii despre presupusa cumpărare de influenţă în PE de către Qatar şi Maroc.

EPPO acuză mai mulţi suspecţi de corupţie, spălare de bani şi apartenenţă la o organizaţie infracţională. Printre aceştia, şi Eva Kaili, în vârstă de 45 de ani, reprezentantă a Greciei, arestată la începutul lui decembrie 2022, dar eliberată în aprilie 2023, când i s-a impus arestul la domiciliu sub supraveghere electronică; şi această restricţie a fost însă eliminată în mai anul trecut.

Reuters notează că nu este încă clar în ce măsură pot fi probate acuzaţiile împotriva eurodeputatei. EPPO a confirmat recent că ancheta are în vedere şi posibile erori de procedură.

În mai urmează să se stabilească dacă în timpul anchetei a fost încălcată imunitatea Evei Kaili, care are în continuare posibilitatea teoretică de a face apel la CJUE împotriva deciziei de marţi.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Grupul politic Patrioți pentru Europa va schimba tot la Bruxelles, cum a făcut Donald Trump în SUA

Giorgia Meloni demisionează din funcția de președinte al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni

Un europarlamentar român, în topul celor care câștigă cel mai bine în noul Parlament European

Grupul PPE din Parlamentul European cere revizuirea deciziei de a interzice mașinile pe benzină sau motorină

Partenerii noștri