Live

Erdogan acuză Grecia că „ocupă” insule demilitarizate și amenință: „La momentul potrivit, vom face ce este necesar”

Data publicării:
Președintele turc, Recep Erdogan. Foto: Profimedia Images

Președintele turc Tayyip Erdogan acuză Grecia că ocupă insule din Marea Egee care au un statut de zonă demilitarizată. Turcia este pregătită să „facă ceea ce este necesar” atunci când va veni momentul, a avertizat Erdogan.

Duminica trecută, Ankara a afirmat că avioane turce în misiune în Marea Egee au fost vizate de sistemul de apărare aeriană S-300 al Greciei şi a denunţat o „acţiune ostilă”.

„Grecia, uită-te în istorie. Dacă vei continua aşa, vei plăti un preţ ridicat”, a declarat preşedintele turc în cadrul unui miting în regiunea Mării Negre, citat de Agerpres. „Avem ceva de spus Greciei: nu uitaţi de Izmir”, a adăugat el, făcând referire la oraşul din Marea Egee pe care grecii îl numesc Smyrna.

Ocuparea Smyrnei de către Grecia, căreia i-a fost acordat printr-un tratat de la sfârşitul Primului Război Mondial pe care Turcia nu l-a recunoscut niciodată, a luat sfârşit când turcii l-au preluat din nou în 1922.

„Ocuparea voastră a unor insule (din Marea Egee, în apropiere de Turcia - n.r.) nu ne leagă în niciun fel. La momentul potrivit, vom face ce este necesar”, a spus Erdogan.

Atena acuză avioanele turce că survolează insule greceşti din apropierea frontierei cu Turcia, iar disputa dintre cei doi vecini inamici înseamnă patrule frecvente.

Ankara a denunţat, în schimb, o prezenţă a unor trupe în această insulă, ceea ce, conform Turciei, ar fi contrar tratatelor de pace semnate după Primul Război Mondial şi după Al Doilea Război Mondial.

În iunie, ministrul turc al afacerilor externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat că, în cazul în care Atena va continua să trimită trupe în aceste insulă, Ankara va contesta suveranitatea Greciei.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel puțin opt migranți și-au pierdut viața în largul coastelor Greciei. Ce s-a întâmplat cu nava în care se aflau aceștia

Grecia îl va preda României pe Nati Meir, condamnat la 11 ani pentru corupție. Omul de afaceri a fost prins în Rhodos

Oamenii momentului în Orientul Mijlociu: rivalii Erdogan și Netanyahu

Fostul prinț Pavlos intenționează să ceară cetățenia greacă. Dar n-are nume de familie

Partenerii noștri