Live

Egalitatea minorităţilor sexuale devine obiectiv strategic al UE. România, „încurajată” să adopte o strategie naţională similară

Data publicării:
Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene. Foto: Profimedia Images

Egalitatea pentru persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgen, intersexuale și queer (LGBTIQ) devine un obiectiv strategic al Uniunii Europene, după ce Comisia Europeană a prezentat azi prima sa strategie pentru următorii ani. România e „încurajată”, alături de celelalte ţări membre ale UE, să elaboreze propriile planuri de acţiune şi strategia naţională privind egalitatea pentru persoanele LGBTIQ.

„Deși în ultimii ani UE a făcut progrese în direcția atingerii egalității pentru persoanele LGBTIQ, discriminarea împotriva acestor persoane continuă să existe – 43 % declarând că se simt discriminate. Criza provocată de COVID-19 nu a făcut decât să agraveze această situație”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Strategia propune, de asemenea, promovarea legislației pentru recunoașterea reciprocă a filiației în situații transfrontaliere.

„Fiecare dintre noi ar trebui să se simtă liber să fie ceea ce este, fără teamă de persecuție. Aceasta este Europa și acestea sunt valorile pe care le reprezentăm. Această primă strategie adoptată la nivelul UE va întări eforturile noastre comune, ca să ne asigurăm că toată lumea este tratată în mod egal”, a declarat vicepreşedinta pentru valori şi transprarenţă, Vera Jourova.

De asemenea, comisarul european pentru egalitate, Helena Dalli, a declarat: „UE se impune astăzi ca un exemplu de urmat în lupta pentru diversitate și incluziune. Egalitatea și nediscriminarea sunt valori centrale și drepturi fundamentale în Uniunea Europeană. Aceasta înseamnă că în Uniunea Europeană toată lumea ar trebui să se simtă în siguranță și să nu se teamă de discriminare sau violență pe motive de orientare sexuală, identitate de gen, exprimare de gen sau caracteristici sexuale”.

Helena Dalli a mai precizat că strategia „face apel la statele membre care nu au încă o strategie națională privind egalitatea pentru persoanele LGBTIQ să adopte o astfel de strategie, în care să fie abordate nevoile specifice în materie de egalitate ale persoanelor LGBTIQ din țara respectivă”.

Instigarea la ură împotriva LGBTIQ va fi inclusă pe lista infracţiunilor din UE

Strategia stabilește o serie de acțiuni specifice, grupate în patru categorii axate pe: combaterea discriminării, asigurarea siguranței, construirea unor societăți favorabile incluziunii și adoptarea unui rol de frunte în promovarea egalității pentru persoanele LGBTIQ în întreaga lume.

Oferirea de protecție juridică împotriva discriminării reprezintă, în opinia Comisiei Europene, un element esențial pentru promovarea egalității persoanelor LGBTIQ.

Marş Bucharest Pride organizat de ACCEPT în 2019. Foto: Inquam Photos/Liviu Florin Albei

Comisia va efectua un exercițiu de evaluare a situației existente, în special în domeniul ocupării forței de muncă.

Conform Comisiei, persoanele LGBTIQ suferă în mod disproporționat din cauza infracțiunilor motivate de ură, a discursului de instigare la ură și a violenței, în timp ce subraportarea infracțiunilor motivate de ură rămâne o problemă gravă.

Pentru a armoniza protecția împotriva infracțiunilor motivate de ură și a discursului de instigare la ură îndreptate împotriva persoanelor LGBTIQ, Comisia va prezenta în 2021 o inițiativă pentru includerea acestor fapte pe lista infracțiunilor din UE, inclusiv atunci când sunt vizate persoane LGBTIQ.

Cum vrea UE să protejeze drepturilor „familiilor curcubeu”

„Din cauza diferențelor între legislațiile naționale ale statelor membre, se poate întâmpla ca legăturile de familie să nu fie întotdeauna recunoscute atunci când astfel de familii traversează frontierele interne ale UE.

Comisia va promova o inițiativă legislativă privind recunoașterea reciprocă a filiației și va explora posibile măsuri de sprijinire a recunoașterii reciproce a parteneriatelor între persoane de același gen”, se arată în comunicatul CE.

Foto: Inquam Photos/Adriana Neagoe

De asemenea, statele membre „sunt încurajate să țină cont de bunele practici existente și să își elaboreze pe baza acestora propriile planuri de acțiune privind egalitatea pentru persoanele LGBTIQ”.

Comisia Europeană va monitoriza periodic punerea în aplicare a acțiunilor descrise în strategie și va prezenta o evaluare la jumătatea perioadei în 2023.

Asociaţia ACCEPT: Strategia îşi propune să reducă violenţele la care sunt supuse zilnic minorităţile sexuale din România

Conform Asociaţiei ACCEPT, Comisia va analiza modul în care România lupta împotriva discriminării persoanelor LGBTI la locul de muncă, în educație și sănătate, dar și modul în care țara noastră asigură recunoașterea legală a genului pentru persoane transgender. „Mai mult, strategia are în vedere combaterea homofobiei și transfobiei din societate, pentru a micșora gradul de violență fizică și psihică cu care persoanele LGBTI se confruntă în fiecare zi, pe stradă, la muncă, sau în familie", se arată într-un comunicat al ACCEPT.

„Strategia vine într-un moment crucial și istoric, în care state precum Ungaria și Polonia încearcă să scoată în afara legii și societății persoanele LGBTI și diverse aspecte ale vieții lor, fie că vorbim de familii, prezența în spațiul public sau participarea la Pride. Și parlamentarii din România au recurs la asemenea tactici sinistre, mai ales în perioada Referendumului împotriva familiei organizat în 2018. Astăzi Comisia Europeană, ca gardian al tratatelor și legislației europene, își asumă politic lupta pentru egalitatea persoanelor LGBTI. România trebuie să respecte acest principiu, parte din obligația pentru asigurarea unui stat de drept, care vine la pachet cu beneficiile din creșterea economică asigurată de aderarea la UE și posibilitatea românilor de a studia și lucra în Europa," a declarat Florin Buhuceanu, membru ACCEPT și activist pentru drepturile persoanelor LGBTI.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România primeşte 37,05 milioane de euro fonduri europene, ca parte a celei de-a doua cereri de plată din PNRR

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

România obține fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană pentru proiecte privind tranziția către o energie curată

Partenerii noștri