Live

Două curse Tarom, anulate din cauza furtunii Ciara ce traversează nord-vestul Europei

Data actualizării: Data publicării:
Ciara a fost numită a treia cea mai mare furtună a acestui an. Foto: GettyImages

Două curse Tarom, cu destinația București – Londra și Londra – București, au fost anulate duminică din cauza furtunii Ciara ce traversează nord-vestul Europei, au anunțat reprezentanții companiei de stat într-un comunicat.

Companiile aeriene au anulat deja peste 200 de zboruri între Irlanda, Marea Britanie și Europa de vest în condițiile în care Ciara generează vânturi cu viteză de peste 100 km/h și fenomene periculoase zborului.

Tarom anunță că în funcție de evoluțiile meteo este posibil ca și alte curse ale companiei să sufere întârzieri sau să fie anulate. Tarom mai spune că depune toate eforturile pentru a minimiza disconfortul creat și pentru a reveni la normal cât mai repede posibil.

„Vă mulțumim pentru înțelegere și vă reamintim că prioritatea noastră este să oferim călătorii sigure”, a precizat compania, potrivit Mediafax.

MAE a anunțat posibile perturbări ale traficului aerian în Marea Britanie din cauza furtunii Ciara

Duminică dimineață, Ministerul Afacerilor Externe a informat românii care se află sau vor să călătorească în Marea Britanie că este posibil ca traficul aerian să fie perturbat din cauza furtunii Ciara și să se înregistreze întârzieri sau anulări ale zborurilor de pe aeroporturile londoneze Heathrow, Gatwick și City.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, în cursul zilei de duminică, 9 februarie 2020, teritoriul Marii Britanii va fi afectat de furtuna Ciara. Conform prognozelor, sunt așteptate precipitații și rafale de vânt cu viteze de până la 96 km/ oră în interiorul insulei și 128 km/oră în zonele de coastă”, se preciza în comunicatul MAE.

Meteorologii au instituit un cod galben de vânt în Scoția, Irlanda de Nord, nordul Angliei și nordul Țării Galilor.

„Din cauza vântului puternic, sunt posibile perturbări ale traficului aerian - întârzieri și anulări de zboruri pe Aeroporturile londoneze Heathrow, Gatwick și City. De asemenea, sunt posibile perturbări ale circulației rutiere și feroviare datorită rafalelor de vânt puternice și ploilor torențiale. Se recomandă evitarea transportului feroviar duminică. Informații suplimentare, oferite de Biroul meteorologic britanic, sunt disponibile la adresa web: https:/www.metoffice.gov.uk”, precizează MAE.

Românii pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord: +44 20 7602 7328; +44 20 7602 9833; +44 20 7603 6694; +44 20 7602 5193; +44 20 7603 0572; +44 20 7602 2065; ale Consulatului General la Manchester: +44 (0) 161 236 0478; +44 (0) 161 237 5513; +44 (0) 161 236 9687; +44 (0) 161 236 8995; ale Consulatului General la Edinburgh: +44 (0) 131 524 9491, +44 (0) 131 524 9492, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefoanele de permanență ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord: + 44 (0) 77 387 16 335; Consulatului General la Manchester: +44 (0) 75 35 604 342; Consulatului General la Edinburgh: +44 (0) 7951 858 445.

MAE mai recomandă consultarea paginilor de Internet http://londra.mae.ro, http://edinburgh.mae.ro, http://manchester.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro și reamintește că cetățenii românii care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația "Călătorește în siguranță" (http://www.mae.ro/app_cs) care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

TAROM își modifică temporar politica de bagaje. Ce echipamente sportive pot fi transportate gratuit în sezonul de iarnă

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Ceața afectează traficul aerian: Șapte curse deviate și două anulate pe Aeroportul din Iași

Partenerii noștri