Live

Doi poliţişti au fost înjunghiaţi în centrul Londrei. Atacatorul a fost arestat

Data actualizării: Data publicării:
Doi poliţişti au fost înjunghiaţi în centrul Londrei. Foto: Profimedia

Doi poliţişti au fost înjunghiaţi vineri dimineaţa devreme în centrul Londrei şi au fost transportaţi la spital, a anunţat poliţia londoneză, adăugând că un bărbat care avea asupra sa un cuţit a fost arestat.

Doi ofiţeri au fost înjunghiaţi şi sunt trataţi la spital, iar un bărbat a fost arestat sub suspiciunea că a agresat un agent de securitate în Leicester Square, a anunţat Poliţia Metropolitană într-un comunicat, fără a oferi detalii despre starea poliţiştilor, informează Agerpres.

Bărbatul arestat a fost şi el spitalizat.

Atacul a avut loc în jurul orei 06:00 (05:00 GMT) şi intervine într-un moment în care în capitala britanică este desfăşurat un dispozitiv de securitate masiv înaintea funeraliilor de luni ale Reginei Elisabeta a II-a.

Sute de lideri mondiali şi membri ai familiei regale sunt aşteptaţi să participe la această ceremonie, despre care noul şef al poliţiei londoneze, Mark Rowley, a declarat că va fi o "provocare uriaşă".

Mii de ofiţeri de poliţie au fost solicitaţi pentru funeraliile de stat. Marea Britanie a suferit mai multe atacuri în ultimii zece ani.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a calificat atacul drept "îngrozitor", reamintind riscurile asumate de ofiţerii de poliţie pentru a menţine siguranţa tuturor.

Atacul de vineri ''nu este tratat ca având legătură cu terorismul'', a precizat poliţia metropolitană într-un comunicat.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Scandal imobiliar la Londra: o bogătașă georgiană acuză că i-a fost vândută o vilă istorică plină de molii. Cât a costat clădirea

A dispărut ca prin magie: O femeie i-a păcălit pe toți membrii unui club de magicieni ce accepta doar bărbați, apoi s-a făcut nevăzută

Aproape 150 de femei au intentat procese magazinului de lux Harrods, al cărui fost patron Al Fayed e acuzat de viol și hărțuire sexuală

Fără lichide la muzeu: Galeria Națională din Londra: „Din păcate, suntem obligați să luăm măsuri pentru a ne proteja colecția”

Partenerii noștri