Live

Dezvăluiri despre Brexit. De ce a convocat David Cameron „referendumul stupid” pentru ieșirea Marii Britanii din UE

Data actualizării: Data publicării:
Fostul premier britanic David Cameron. Foto: Guliver / GettyImages

Fostul premier britanic David Cameron a fost avertizat că „referendumul său stupid” privind apartenenţa ţării sale la Uniunea Europeană s-ar putea sfârşi printr-un dezastru personal, dezvăluie un nou documentar realizat de BBC şi care prezintă interviuri cu o serie de politicieni din întreg spectrul bătăliei pentru Brexit, relatează agenţia Press Association, citată de Agerpres.

În documentarul intitulat „Inside Europe: Ten Years of Turmoil”, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, povesteşte că David Cameron i-a mărturisit că a promis referendumul din 2016 doar pentru că se aştepta să fie nevoit să intre într-o nouă coaliţie cu liberal-democraţii, care s-ar fi opus acestui vot.

Documentarul BBC, ce va fi difuzat pe 28 ianuarie, prezintă interviuri cu numeroşi oameni politici, printre care fostul ministru de finanţe George Osborne, ex-ministrul de externe William Hague, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi foştii preşedinţi francezi Nicolas Sarkozy şi Francois Hollande.

David Cameron, care a demisionat din funcţia de prim-ministru în 2016, după ce a condus campania de rămânere în UE, soldată cu un eşec la referendum, este principalul personaj de marcă absent din documentar.

Producătorii au declarat luni că fostul prim-ministru a declinat invitaţia întrucât a semnat un contact de exclusivitate pentru memoriile sale.

Într-un interviu cu cărţile pe masă, Donald Tusk afirmă că a discutat cu Cameron înainte de referendum, într-o perioadă în care acesta încerca să obţină concesii de la liderii UE cu privire la migranţi, în tentativa de a-i contracara pe parlamentarii conservatori eurosceptici.

Tusk spune că l-a avertizat pe Cameron că „nu există apetit pentru o revoluţie”, şi adaugă: „L-am întrebat pe David Cameron: De ce ai decis acest referendum, este atât de periculos, de stupid chiar”.

„El mi-a spus - şi am fost într-adevăr surprins şi chiar şocat - că unicul motiv a fost propriul său partid. (Mi-a spus că) se simţea cu adevărat în siguranţă, dar credea în acelaşi timp că nu există riscul unui referendum, dat fiind că partenerii săi de coaliţie, liberalii, vor bloca această idee a unui referendum. Dar pe urmă, în mod surprinzător, a câştigat şi nu a mai existat un partener de coaliţie. Aşa încât, paradoxal, David Cameron a devenit victima reală a propriei victorii”, a explicat Tusk.

Fostul premier polonez a mai spus că, după referendum, a fost de acord cu decizia lui David Cameron de a demisiona din fruntea cabinetului: „A fost ca şi când venise ziua să dea socoteală pentru cea mai mare greşeală din viaţa sa”.

Realizatorii documentarului au mai discutat şi cu alte personaje-cheie din anii care au condus la votul pentru Brexit, printre care fostul lider al liberal-democraţilor Nick Clegg, ambasadorul britanic în SUA, Ivan Rogers, şi directorul de comunicare al lui Cameron, Craig Oliver.

În documentar îşi fac apariţia şi promotori ai Brexit-ului, precum Douglas Carswell, care a părăsit Partidul Conservator pentru a deveni primul parlamentar UKIP în 2014, şi un alt eurosceptic, eurodeputatul Daniel Hannan.

După primul episod al seriei BBC, intitulat „We Qui”, următoarele două se vor referi la criza financiară din Grecia şi la cea a migranţilor din Siria.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polonia interzice „preluările ostile” ale companiilor media cheie de către aliații lui Viktor Orban

Uniunea Europeană dă în judecată Marea Britanie pentru limitarea drepturilor cetățenilor UE post-Brexit

Ce va face Polonia după încetarea focului în Ucraina. Donald Tusk, precizări alături de Emmanuel Macron

Presa internațională: Lasconi-Georgescu în turul doi, un duel prezidenţial sub forma unui referendum privind viitorul în Europa

Partenerii noștri