Live

Declin demografic record în Bulgaria, cel mai puternic de la căderea comunismului

Data publicării:
Declin demografic record în Bulgaria, cel mai puternic de la căderea comunismului. Foto: Profimedia

Populaţia Bulgariei s-a redus cu 11,5% în ultimul deceniu, când s-a consemnat cel mai mare declin demografic observat după regimul comunist, a anunţat joi Institutul de statistică, prezentând primele estimări ale recensământului întreprins în lunile septembrie şi octombrie 2021, transmite AFP.

Bulgaria, ţara cea mai săracă din Uniunea Europeană, numără în prezent 6,25 milioane de locuitori, comparativ cu 7,35 milioane în 2011.

Acest declin puternic este cauzat de rata de mortalitate cea mai ridicată din UE pe fond de netă îmbătrânire demografică, dar şi de numeroasele plecări în străinătate, mai ales în rândul tinerilor activi, a explicat în faţa presei directorul institutului, Serghei Ţvetarski.

La ora actuală, persoanele de 65 de ani şi peste această vârstă formează aproape un sfert din totalul populaţiei, comparativ cu 18,5% acum zece ani.

La fel ca în cazul celorlalte state ex-comuniste, şi din Bulgaria s-a emigrat masiv după trecerea la democraţie în 1989, dar mai ales după aderarea ţării la UE în 2007.

Dacă la ieşirea din comunism Bulgaria atingea 9 milioane de locuitori, numărul lor a scăzut la 8,5 milioane în 1992, apoi la 7,9 milioane în 2001 şi la mai puţin de 7 milioane la finele anilor 2010, o involuţie demografică ce o plasează printre ţările cu cea mai masivă depopulare.

Potrivit directorului Ţvetarski, citat de site-ul de ştiri Dnevnik, populaţia de acum este comparabilă numeric cu cea din anul 1934.

Recensământul de anul trecut, ale cărui date finale vor fi publicate la mijlocul lui 2022, mai relevă că în mediul rural continuă depopularea, mai ales în regiunea defavorizată din nord-vest, potrivit sursei citate de Agerpres.

Capitala Sofia, cu o populaţie actuală de 1,5 milioane de locuitori, este singurul oraş mare care a înregistrat o creştere demografică (+14,7% faţă de precedentul recensământ).

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

MAI a dat asigurări că vor exista doar „controale aleatorii și inopinate” la granițele cu Bulgaria și Ungaria de la 1 ianuarie 2025

Bulgaria introduce controale la granița cu România timp de șase luni, de la 1 ianuarie

BBC: Moment de uşurare pentru România şi Bulgaria care intră complet în Schengen. Dar pentru camionagii, birocraţia nu s-a sfârşit încă

Partenerii noștri