Live

Cutremur pe coasta estică a Italiei, resimțit până la Napoli

Data actualizării: Data publicării:

Un cutremur puternic s-a produs joi seara în apropiere de coasta estică a Italiei. Seismul a avut o magnitudine de 5,3, potrivit Institutului american de geofizică USGS, și s-a produs la o adâncime mică, de 12,3 față de suprafața pământului.

Seismul a avut loc la ora locală 20:19 (21:19, ora României), iar epicentrul său a fost localizat la 5 kilometri sud-est de Palata, în regiunea Molise, aflată pe coasta Mării Adriatice.

Potrivit relatărilor din presa locală, cutremurul s-a resimțit destul de puternic până la Napoli, pe coasta vestică a Italiei.

Institutul naţional de geofizică şi vulcanologie din Italia (INGV) a estimat magnitudinea cutremurului la 5,2, cu epicentrul la 4 kilometri sud-est de oraşul Montecilfone și la o adâncime de 9 kilometri.

Montecilfone, situat în provincia Campobasso, se află la aproximativ 300 de kilometri est de Roma. Aceeaşi zonă a fost lovită marţi de un cutremur cu magnitudine 4,7, scrie Agerpres.

Deocamdată nu au fost raportate victime sau pagube după cutremurul de joi. De altfel, nu au existat consecinţe majore nici după seismul produs marţi.

Situată între două plăci tectonice, euro-asiatică şi africană, Italia are cea mai mare parte a teritoriului expusă la un risc seismic ridicat. Mii de seisme sunt înregistrate în fiecare an, chiar dacă majoritatea nu sunt resimţite de populaţie.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Haos! FOTO Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înainte de luptă: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Măsuri împotriva turismului excesiv la Florența: cutiile pentru chei și difuzoarele ghizilor vor fi interzise în centrul orașului

Un cinematograf din Italia a refuzat difuzarea unui film despre o supravieţuitoare a Holocaustului. De ce s-a temut proprietarul

Elon Musk a pus la îndoială democrația Italiei, iar președintele Mattarella i-a dat imediat replica: „Nu ne dați instrucțiuni”

Inundații puternice în Italia: Mașinile luate de ape de pe străzi au ajuns în mare

Partenerii noștri