Live

Cum încearcă guvernele să producă vaccinuri COVID pe plan intern. O afacere de familie ar putea deveni principalul producător din UE

Data actualizării: Data publicării:
Mai mulți oficiali germani urmăresc procesul de producție a vaccinurilor de la fabrica IDT Biologika din Dessau-Rolau, în noiembrie 2020. Foto: Profimedia Images

Din Germania şi până în Australia, statele care intenţionează să construiască fabrici de vaccinuri încep să modifice peisajul în industria vaccinurilor, transmite Reuters.

De exemplu, în Germania un institut înfiinţat în 1921 în oraşul Dessau pentru a produce vaccinuri, şi care ulterior a funcţionat în fosta RDG, se pregăteşte ca 100 de ani mai târziu să producă vaccinuri COVID-19 şi să permită Germaniei să îşi îmbunătăţească răspunsul la pandemie. Acest institut, care are sprijinul guvernului regional, face parte din efortul naţional de asigurare a livrărilor şi ar putea permite Germaniei chiar să exporte vaccinuri.

„Este o situaţie comparabilă cu cea din industria energetică, unde statul plăteşte pentru a menţine unele centrale în rezervă”, a apreciat Reiner Haseloff, premierul landului Saxonia-Anhalt, potriit Agerpres.

Alte state, precum Australia, Brazilia, Japonia şi Thailanda, au decis să încheie parteneriate de producţie cu grupul farmaceutic AstraZeneca PLC. La rândul său, Italia a promis sprijin de stat pentru înfiinţarea unui centru de producţie de vaccinuri în regim public-privat, iar Austria, Danemarca şi Israel vor să înfiinţeze un fond comun de cercetare şi dezvoltare şi vor analiza posibilitatea de a produce următoarea generaţie de vaccinuri.

Citește și

Cât ar costa o fabrică de vaccinuri în România? Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: Dacă aș fi premier, aș zbura acum în SUA

Florin Cîțu: Vom încerca să producem vaccinul anti-Covid în România

Cât de posibilă este varianta producerii unui vaccin anti-Covid în România

Lanțul de producție a vaccinurilor seamănă cu un cub Rubik

Toate aceste iniţiative sunt destinate să răspundă la deficitul global de aprovizionare cu vaccinuri. Problemele de aprovizionare din Europa au arătat că statele care depind de livrările companiilor multinaţionale pot fi vulnerabile.

În luna ianuarie, grupul AstraZeneca a redus la jumătate livrările de vaccinuri către blocul comunitar pentru primul şi al doilea trimestru al acestui an şi de asemenea a informat Bruxellesul că nu va putea să direcţioneze spre UE vaccinurile pe care le produce la o fabrică din Belgia şi care sunt destinate să ajungă în Marea Britanie. Această situaţie a creat tensiuni între Londra şi Bruxelles, astfel că liderii europeni au decis să introducă restricţiile pentru exporturile de vaccinuri produse în UE.

Problema este că la nivel global vaccinurile sunt produse de-a lungul actualelor lanţuri de aprovizionare ale producătorilor de medicamente şi deseori trec prin mai multe ţări, şi chiar prin mai multe continente, înainte de a fi injectate în braţul pacienţilor.

Numai în UE sunt peste 30 de fabrici, din Suedia şi până în Spania, care sunt implicate în producţia de vaccinuri COVID-19. De exemplu, AstraZeneca are 25 de capacităţi de producţie în 15 ţări şi un lanţ de parteneriate care potrivit unui director al companiei seamănă cu un cub Rubik.

Situaţia este similară pentru alţi producători de vaccinuri, inclusiv pentru cele produse de Rusia şi China. De exemplu, firma elveţiană Lonza Group AG produce ingredientele pentru vaccinul Moderna, ingrediente care sunt trimise în Spania pentru a fi puse în fiole. Vaccinul de la J&J este produs în Olanda şi trimis în SUA pentru îmbuteliere.

O afacere de familie ar putea deveni principalul producător de vaccinuri din UE

Autorităţile de la Berlin intenţionează să modifice acest lucru cu ajutorul fostului „Bacterial Institute of the Anhalt Counties” din Dessau. În prezent, acest institut este o firmă de familie denumită IDT Biologika, iar Guvernul de la Berlin şi AstraZeneca intenţionează să investească peste 100 de milioane de euro pentru a moderniza şi extinde fabrica într-o facilitate care va putea să producă vaccinuri de la cap la coadă.

Directorul general de la IDT Biologika, Juergen Betzing, spune că firma şi-a propus să ajungă la o capacitate de producţie cuprinsă între 30 şi 40 de milioane de doze pe lună, începând cu ultima parte a lui 2022, urmând să acopere toate etapele ciclului de producţie până la îmbuteliere în fiole. Conform acestor planuri, institutul din Dessau ar deveni unul dintre cei mai mari producători de vaccinuri din Europa oferind o capacitate de cel puţin 360 milioane de doze pe an din interiorul UE.

De asemenea, fabrica IDT Biologika va putea produce vaccinuri şi pentru alte companii şi, împreună cu alte firme din landul Saxonia-Anhalt, ar fi punctul central al unei strategii guvernamentale destinată să facă din Germania noul centru pentru producţia de vaccinuri din Europa.

Germania nu şi-a rezervat încă dreptul de a cumpăra o cantitate din aceste vaccinuri însă Guvernul de la Berlin intenţionează ca, până la data de 1 mai, să vină cu un plan de măsuri şi stimulente pe termen lung pentru producţia de vaccinuri, potrivit unui document consultat de Reuters.

O sursă guvernamentală a declarat că reprezentanţii companiilor farmaceutice au spus Berlinului că garanţiile de achiziţii pe termen lung ar fi mult mai importante pentru deciziilor lor de investiţii decât ajutoarele.

Potrivit unei surse din apropierea acestui dosar, Berlinul mizează pe o capacitate anuală de producţie de două miliarde de doze de vaccin pe an de la IDT şi alte facilităţi de producţie. Comparativ, grupul AstraZeneca are ambiţia de a produce trei miliarde de doze de vaccin până la finele acestui an, ceea ce ar face din grupul britanico-suedez cel mai mare producător mondial de vaccinuri COVID-19.

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Mai mulţi angajaţi ai gigantului farmaceutic AstraZeneca au fost arestați în cadrul unei anchete în China

Un nou studiu arată efectele de lungă durată ale COVID. Oboseala, printre cele mai frecvente afecțiuni

Medicul de la Casa Albă anunță că starea lui Joe Biden, infectat cu Covid, „s-a ameliorat semnificativ” în ultimele 24 de ore

Partenerii noștri