Conspirationiștii din UK au devenit violenți. Implicarea lui Piers Corbyn, fratele fostului lider al opoziției britanice
Mai întâi Brexit. Apoi pandemia. Iar acum, cea mai mare rată a mortalității din Europa, cu peste 40.000 de decese provocate de COVID-19. Sunt probleme serioase pentru Marea Britanie. Mai nou, s-a trezit cu incedii la relee de telecomunicații, despre care unii britanici cred că sunt periculoase. La fel crede Piers Corbyn. Desigur, știe că tehnologia 5G este esențială pentru internetul mobil rapid. Dar e convins că 5G este responsabil și pentru răspândirea coronavirusului. E absurd? Teoriile conspirației găsesc tot mai mulți adepți în țară. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.
Risc crescut de infecții după inundațiile din estul țării
Un avion a deversat în zbor carburantul, iar pe internet au apărut imediat teoriile conspirației
Scene „ca dintr-un film de groază” în Marea Britanie
Poliţia a arestat cinci oameni în urma violențelor din Leeds
Prințesa Kate şi-a făcut prima apariţie publică din acest an
Marea Britanie vrea să reintroducă armata obligatorie
Un pilot al RAF a murit după ce s-a prăbușit cu avionul
Regele Charles și-a reluat activitățile publice
Furtuna Kathleen face ravagii în arhipelagul britanic
La un protest în Hyde Park din Londra, oamenii demonstrează împotriva carantinei și avertizează asupra unui vaccin pentru coronavirus. Omul cu megafonul este organizatorul, Piers Corbyn, o figură foarte activă printre teoreticienii conspirației. Mai e și fratele său, Jeremy, care a condus multă vreme Partidul Laburist din Marea Britanie.
Demonstrația se încheie cu arestarea sa.
O săptămână mai târziu, Piers Corbyn este din nou în acțiune. A organizat un alt miting pentru a avertiza oamenii în privința unui vaccin împotriva COVID-19 și a tehnologiei 5G.
Piers Corbyn, astrofizician: Au impus vaccinurile și microciparea și ne controlează permanent prin sistemele 5G și 4G, oamenii sunt monitorizați și microcipurile din corpurile lor sunt controlate și așa mai departe.
Poliția îl așteaptă deja. Adunările în masă sunt interzise deocamdată în Anglia. Toți cei care participă sunt trimiși acasă. Dar Piers Corbyn vrea să ia atitudine.
Piers Corbyn, astrofizician: COVID, vaccinul și 5G sunt toate interconectate. Și noi trebuie să ne opunem oricărei vaccinări obligatorii și implementării 5G. Toate acestea trebuie oprite.
Escortarea lui de către poliție până acasă nu-i un pas înapoi, teoriile sale sunt deja foarte răspândite. Iar unii dintre adepți nu se rezumă la cuvinte.
Pe internet sunt multe videoclipuri care incită la distrugerea releelor 5G. Unele au de sute de mii de vizualizări. Acum, releele sunt incendiate adesea, potrivit operatorilor de telecomunicații. Aproximativ 80 au fost arse și distruse în Marea Britanie în ultimele săptămâni.
Și acest turn din Solihull, în West Midlands, a fost incendiat. Mirosul cablurilor electrice arse a persistat în aer zile întregi. Acum echipamentul este înlocuit. Potrivit consilierului Chris Williams, ceva sau cineva a luat-o razna.
Chris Williams,consilier din Solihull: În timp ce tehnicienii lucrau la repararea acestui turn pentru a-l face din nou funcțional, o mașină a oprit lângă ei, iar șoferul a început să-i înjure. I-a amenințat că releul va fi distrus din nou. Speram că a fost doar o glumă proastă, dar tehnicienii susțin că pe parcursul zilei s-au mai confruntat și cu alte persoane care au spus același lucru. Ceea ce te face să te gândești că poate intențiile lor sunt serioase.
Printre conspiraționiști, releele 5G au ajuns să simbolizeze inamicul. Deși acesta nici măcar nu e un turn 5G. Unii cred că 5Gul răspândește coronavirusul. Williams știa aceste teorii aiuritoare, dar tot a fost surprins de atacurile recente.
Chris Williams, consilier din Solihull: Sunt o mulțime de alte relee arse exact în același timp. Nu au loc astfel de atacuri în fiecare zi, dar se întâmplă des, și nu doar în această regiune, ci peste tot Anglia și toate în același timp. A fost multă agitație pe internet în jurul teoriilor conspirației despre 5G.
Au apărut tot mai multe grupuri pe rețelele de socializare care cred că 5G-ul răspândește coronavirus.
Dylan Farrell aștepta la semafor în autoutilitara lui de reparații telefonice, când un șofer a început să strige la el că 5G-ul ucide și că ar trebui să-i fie rușine. Apoi bărbatul a coborât din mașină.
Dylan Farrell, tehnician de telecomunicații: Eram pe locul șoferului, evident, și recunosc că m-am speriat un pic când am văzut că cineva vine spre mine și începe să tragă de portieră, apoi să o lovească. A fost .... mă întreb ce s-ar fi întâmplat? Dacă încerca să intre peste mine în mașină e clar că voiam să-mi facă rău.”
În Marea Britanie au fost peste 200 de astfel de incidente în ultimele săptămâni. Este motivul pentru care Dylan Farrell și colegii săi au început să lucreze în echipe - ca să se protejeze.
Guvernul britanic încearcă acum să adopte o legislație pentru combaterea dezinformării și a teoriilor conspirației. Deputatul Julian Knight vine de la Solihull, unde a fost incendiat releul de telecomunicații. El a redeschis discuția pe acest subiect la începutul lunii.
Julian Knight, parlamentar conservator: Mi-ar plăcea ca rețelele de socializare să fie amendate dacă răspândesc dezinformare sau mesaje rasiste în cunoștință de cauză sau fără a lua măsurile de precauție corespunzătoare în cele mai grave cazuri de neglijență. Așa pot răspunde penal în loc să scape nepedepsite.
Dar conservatorul Damian Collins ar dori să-i pedepsească și pe cei care răspândesc informații false.
Damian Collins, parlamentar conservator: Ei sunt cei care orchestrează campanii de promovare a unor teorii ale conspirației. Ceea ce fac ar trebui considerat delict, deoarece există consecințe reale asupra sănătății publice.
O astfel de propunere i-ar viza și pe oameni precum Piers Corbyn, unul dintre activiștii care proclamă public o legătură nedovedită între pandemie și 5G. Acum vrea să organizeze mitinguri în toată Marea Britanie.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News