Live

Concediu menstrual pentru femeile din Spania. Legea a fost adoptată: "Este o zi istorică pentru progresele feministe"

Data publicării:
Concediul menstrual va fi acordat de medic și va decontat din bugetul asigurărilor de sănătate. Sursa foto: Credit foto: Guliver/Getty Images

Femeile din Spania vor avea dreptul să-și ia concediu menstrual. O lege în acest sens a fost votată, joi, de Parlamentul de la Madrid. Astfel, femeile care suferă de dureri severe în perioada ciclului vor putea să stea acasă. Spania este prima țară din Europa și una dintre puținele din lume care a introdus această măsură în legislația sa. Tot Parlamentul de la Madrid a aprobat și legea prin care tinerele de 16 și 17 ani nu vor mai avea nevoie de acordul părinților pentru avort, informează Agerpres.

Legea care le permite femeilor "concediu menstrual" a fost adoptată cu 185 de voturi "pentru", 154 de voturi "împotrivă" şi 3 abţineri. Inițiativa, în premieră pentru Europa, are ca scop, potrivit Guvernului de stânga de la Madrid, să spargă un tabu, informează AFP.

"Este o zi istorică pentru progresele feministe", a declarat pe Twitter ministrul spaniol pentru Egalitate, Irene Montero.

Prin această lege, concediul medical din perioada menstrei va fi "recunoscut ca o situaţie specială de incapacitate temporară" de a lucra.

"Este vorba despre a asocia această situaţie patologică cu o reglementare adaptată cu scopul de a elimina orice prejudecată negativă" pentru femei "în universul muncii", precizează noua lege. Concediul va fi acordat de un medic și va fi finanțat din bugetul asigurărilor de sănătate.

Noua lege a provocat, însă, şi reticenţe în rândul aripii socialiste a Guvernului de la Madrid şi chiar a fost criticată de sindicatul UGT, care s-a declarat îngrijorat că angajatorii ar putea renunța la femei de teama că acestea ar putea absenta ulterior de la locul de muncă.

Și Partidul Popular (PP, formaţiune conservatoare), principala forţă a opoziţiei de dreapta, a avertizat în legătură cu un risc de "marginalizare" şi de "stigmatizare", precum şi în legătură cu "consecinţe negative pe piaţa muncii" pentru femei. 

Noua lege le va permite şi minorelor din grupa de vârstă 16-17 ani să avorteze fără aprobarea părinţilor lor, anulând astfel o obligativitate adoptată în 2015 de un guvern conservator. Avortul a fost dezincriminat în Spania în 1985 și legalizat apoi în 2010.

Totodată, statul își dorește o consolidare a educaţiei sexuale în şcoli, precum şi distribuirea gratuită de mijloace contraceptive și de produse de igienă menstruală în licee.

 

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rețea de asasini minori descoperită în Spania: un cuplu suedez și fiul lor au fost arestați. Cum erau racolați minorii pentru a ucide

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025. Peste 200.000 de bucureșteni nu au instalate încă astfel de aparate

Promovarea modului de viață fără copii a fost interzisă prin lege în Rusia. Care sunt amenzile

Cum se răspândesc online teoriile conspirației referitoare la inundațiile catastrofale din Spania

Partenerii noștri