Live

Comisia Europeană ridică restricţiile impuse importurilor de cereale ucrainene, dar pune condiţii Kievului

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

Comisia Europeană a decis vineri să ridice restricţiile impuse importurilor de cereale ucrainene, valabile în cinci ţări, între care România, dar a cerut Kievului să elaboreze un plan de măsuri eficiente pentru controlul transporturilor.

În luna mai, Uniunea Europeană a autorizat cinci state membre (Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia) să interzică comercializarea pe teritoriul lor a grâului, porumbului, rapiţei şi seminţelor de floarea-soarelui din Ucraina, condiţia fiind să nu împiedice tranzitul către alte ţări. Măsura, care expira la 15 septembrie la miezul nopţii, a fost decisă pentru a-i proteja pe agricultorii locali, care au atribuit acestor importuri prăbuşirea preţurilor pe piaţa internă, din cauza supraofertei.

„În urma expirării măsurilor restrictive privind exporturile ucrainene de cereale şi alte produse alimentare către UE, Ucraina a fost de acord să introducă măsuri legale (inclusiv, de exemplu, un sistem de licenţe de export), în termen de 30 de zile, pentru a evita o supraofertă de cereale” pe pieţele ţărilor vecine, anunţă Comisia Europeană într-un comunicat citat de News.ro.

Citiți și:

Ungaria a convins România, Bulgaria și Slovacia să impună interdicții împotriva cerealelor ucrainene

Polonia anunţă că va menține restricţiile pentru cerealele ucrainene, Ucraina avertizează că ar putea solicita arbitrajul OMC

Până atunci, Ucraina trebuie să instituie, începând chiar de sâmbătă, 16 septembrie 2023, măsuri eficiente de control al exportului în cazul a patru grupe de mărfuri, pentru a preveni orice denaturare a pieţei în statele membre vecine.

Ucraina trebuie să prezinte un plan de acţiune până cel târziu la sfârşitul zilei de luni, 18 septembrie 2023, precizează executivul european.

De asemenea, Comisia Europeană şi Ucraina vor monitoriza situaţia pentru a putea reacţiona la orice situaţie neprevăzută.

Comisia Europeană se va abţine de la impunerea oricăror restricţii atât timp cât măsurile eficiente luate de Ucraina sunt în vigoare şi funcţionează pe deplin, subliniază executivul european.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

„Ultima vizită în Ucraina în calitate de director CIA”. Volodimir Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu William Burns

Cum vrea Viktor Orban să continue să importe gaz rusesc prin Ucraina. Premierul Ungariei vorbește despre „un truc”

Partenerii noștri