Live

Comisia Europeană propune noi norme privind ambalajele. Sticluțele de șampon din hoteluri vor fi interzise

Data publicării:
Până în 2030, măsurile propuse ar urma să reducă emisiile de gaze cu efect de seră generate de ambalaje la 43 de milioane de tone, comparativ cu 66 de milioane dacă legislaţia nu ar fi modificată. Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană a propus miercuri noi norme la nivelul UE privind ambalajele, pentru a combate această sursă, în permanentă creştere, de deşeuri, precum şi frustrarea consumatorilor. Astfel, anumite forme de ambalare vor fi interzise, de exemplu ambalajele de unică folosinţă pentru alimente şi băuturi atunci când sunt consumate în restaurante şi cafenele, ambalajele de unică folosinţă pentru fructe şi legume, sticlele de şampon în miniatură, precum şi alte ambalaje în miniatură din hoteluri.

În medie, fiecare european generează anual aproape 180 kg de deşeuri de ambalaje.

Ambalajele sunt unul dintre principalele produse care utilizează materiale prime virgine, întrucât 40% din materialele plastice şi 50% din hârtia utilizată în UE sunt destinate ambalajelor. Dacă nu se vor lua măsuri, UE ar urma să înregistreze o creştere suplimentară cu 19% a deşeurilor de ambalaje până în 2030, iar pentru deşeurile de ambalaje din plastic - chiar o creştere de 46%, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene, preluat de Agerpres.

Noile norme au scopul de a pune capăt acestei tendinţe. Pentru consumatori, normele vor asigura opţiuni de ambalare reutilizabile, vor elimina ambalajele superflue, vor limita excesul de ambalare şi vor furniza etichete clare în sprijinul unei reciclări corecte. Pentru industrie, normele vor crea noi oportunităţi de afaceri, în special pentru întreprinderile mai mici, vor reduce nevoia de materiale prime virgine, sporind capacitatea de reciclare a Europei şi reducând dependenţa Europei de resursele primare şi de furnizorii externi. Acestea vor plasa sectorul ambalajelor pe calea cea bună pentru a putea atinge neutralitatea climatică până în 2050.

Un european produce zilnic o jumătate de kilogram de deșeuri provenite din ambalaje

De asemenea, Comisia aduce clarificări consumatorilor şi industriei cu privire la materialele plastice de origine biologică, compostabile şi biodegradabile: prin stabilirea aplicaţiilor pentru care astfel de materiale plastice sunt cu adevărat avantajoase pentru mediu şi a modului în care materialele respective ar trebui proiectate, eliminate şi reciclate.

„În fiecare zi producem o jumătate de kilogram de deşeuri de ambalaje pe persoană. Graţie noilor norme, propunem măsuri cruciale pentru ca ambalajele sustenabile să devină norma în UE. Vom crea condiţiile prielnice pentru ca principiile economiei circulare - reducerea, reutilizarea, reciclarea - să poată funcţiona cu adevărat. A dispune de ambalaje şi de bioplastice mai sustenabile înseamnă a dispune de noi oportunităţi de afaceri în tranziţia verde şi cea digitală, de inovare şi noi competenţe, de locuri de muncă la nivel local şi de economii pentru consumatori”, a declarat comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevicius.

Propunerea de revizuire a legislaţiei UE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje are trei obiective principale. În primul rând, prevenirea generării de deşeuri de ambalaje: reducerea cantităţii acestora, impunerea unor restricţii privind ambalajele superflue şi promovarea soluţiilor de ambalare reutilizabile şi reîncărcabile. În al doilea rând, stimularea reciclării de înaltă calitate ("în circuit închis"): oferirea posibilităţii ca toate ambalajele de pe piaţa UE să devină reciclabile într-un mod viabil din punct de vedere economic până în 2030. Şi, în cele din urmă, reducerea nevoii de resurse naturale primare şi crearea unei pieţe funcţionale pentru materiile prime secundare, sporind utilizarea materialelor plastice reciclate în ambalaje prin intermediul unor obiective obligatorii.

Obiectivul principal este de a reduce deşeurile de ambalaje cu 1% pe cap de locuitor până în 2040 în fiecare stat membru, comparativ cu situaţia din 2018. Acest lucru ar duce la o scădere globală a deşeurilor în UE de circa 37%, în comparaţie cu scenariul în care nu s-ar modifica legislaţia. Aceasta se va întâmpla atât graţie reutilizării, cât şi graţie reciclării.

Ambalajele vor avea etichete clare care să arate din ce material sunt fabricate. Containerele pentru deșeuri vor purta aceleași etichete

Pentru a încuraja reutilizarea sau reîncărcarea ambalajelor, care a scăzut brusc în ultimii 20 de ani, întreprinderile vor trebui să le ofere consumatorilor un anumit procent din produsele lor în ambalaje reutilizabile sau reîncărcabile, de exemplu băuturi şi mâncăruri la pachet sau livrări de produse prin comerţul electronic. De asemenea, va exista o anumită standardizare a formatelor ambalajelor şi o etichetare clară a ambalajelor reutilizabile.

Multe măsuri au scopul de a face ca ambalajele să devină complet reciclabile până în 2030. Printre măsurile respective se numără stabilirea unor criterii de proiectare pentru ambalaje; crearea unor sisteme-depozit obligatorii pentru sticlele din plastic şi dozele din aluminiu, precum şi clarificarea tipurilor de ambalaje care trebuie să fie compostabile, astfel încât consumatorii să le poată arunca în deşeurile biologice.

Vor exista, de asemenea, rate obligatorii de conţinut reciclat pe care producătorii trebuie să le includă în noile ambalaje din plastic. Acest lucru va contribui la transformarea plasticului reciclat într-o materie primă valoroasă - după cum o arată deja exemplul sticlelor PET în contextul Directivei privind materialele plastice de unică folosinţă.

Propunerea va disipa orice confuzie cu privire la sortarea ambalajelor în coşurile de reciclare. Fiecare ambalaj va purta o etichetă care să indice din ce material este fabricat şi în ce flux de deşeuri ar trebui să fie plasat. Containerele de colectare a deşeurilor vor purta aceleaşi etichete. Aceleaşi simboluri vor fi utilizate peste tot în UE.

Până în 2030, măsurile propuse ar urma să reducă emisiile de gaze cu efect de seră generate de ambalaje la 43 de milioane de tone, comparativ cu 66 de milioane dacă legislaţia nu ar fi modificată - această reducere fiind echivalentă cu emisiile anuale ale Croaţiei. Utilizarea apei s-ar reduce cu 1,1 milioane m3. Costurile prejudiciilor aduse mediului pentru economie şi societate ar fi reduse cu 6,4 miliarde euro faţă de scenariul de referinţă pentru 2030.

Industriile ambalajelor de unică folosinţă vor trebui să investească într-o tranziţie, însă impactul global asupra economiei şi a creării de locuri de muncă în UE este pozitiv. Se preconizează că numai stimularea reutilizării va duce la crearea a peste 600.000 de locuri de muncă în sectorul reutilizării până în 2030, multe dintre acestea urmând a fi create în cadrul întreprinderilor mici şi mijlocii locale. Aşteptăm să vedem multe inovări în soluţiile de ambalare, astfel încât reducerea, reutilizarea şi reciclarea să devină accesibile. De asemenea, se preconizează că măsurile vor permite economisirea de bani: fiecare european ar putea economisi aproape 100 euro pe an, dacă întreprinderile transferă aceste economii în beneficiul consumatorilor.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România primeşte 37,05 milioane de euro fonduri europene, ca parte a celei de-a doua cereri de plată din PNRR

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Trump amenință UE cu taxe, dacă nu cumpără mai mult petrol și gaze din SUA. Cât importă europenii de la americani

Partenerii noștri